GREU CONCURS … După două zile în care, la ultima și, poate, cea mai importantă probă, hazardul a jucat un rol determinant în stabilirea ierarhiei clasamentului general, faza interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență s-a încheiat. Concurenții au avut de parcurs trei probe, și anume „Ștafeta 4×100 metri”, „Pista cu obstacole” și „Dispozitiv de intervenție”. În competiția serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în ultima probă, SVSU Săbăoani a fost urmărită de ghinion și a ratat ambele manșe ale probei „Dispozitiv de intervenție”, proba fiind nevalidată. Astfel, campioana județului Neamț, SVSU Săbăoani a fost descalificată, ajungând de pe prima, pe ultima poziție în clasamentul general. La nivelul serviciilor voluntare, etapa interjudețeană a fost câștigată de reprezentanții SVSU Cârlibaba, din județul Suceava. La nivelul serviciilor private pentru situații de urgență, surprizele nu și-au avut locul, la faza națională calificându-se reprezentanta județului Neamț, SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca. Cei mai buni pompieri voluntari au fost desemnați: Dorcu Andrei Ionuț, Dorcu Sergiu Mădălin (ambii, din cadrul SVSU Săbăoani) și Savin Gheorghe (SVSU Buhuși), în timp ce la nivelul serviciilor private pentru situații de urgență, la individual, podiumul a fost ocupat de Borșan Florin Gheorghe, Lupancu Constantin Bogdan (ambii de la SPSU „Egger România” Rădăuți) și Țepeș Bobu Daniel Ștefan (SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca). SVSU Rebricea (Vaslui) s-a calificat pe locul IV.
Timp de două zile, pe stadionul „Rulmentul” Bârlad s-au desfășurat probele Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, etapa interjudețeană, fază a competiției la care s-au calificat cele mai bune formații de pompieri din județele Vaslui, Iași, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava și Botoșani.
Competiția nu a fost una lipsită de surprize, după prima zi, reprezentanta județului Neamț, SVSU Săbăoani parcurgând și dominând en fanfare primele două probe. Așa s-a întâmplat și în ultima zi a competiției, atunci când nemțenii au scos cei mai buni timpi în proba „Dispozitiv de intervenție”, doar că zeița Fortuna a dorit altceva. În ambele manșe ale acestei ultime probe, cei de la SVSU Săbăoani au avut ghinion, proba fiind nevalidată, pe bună dreptate. Astfel, nemțenii au ajuns de pe prima, pe ultima poziție în clasamentul general, competiția serviciilor voluntare pentru situații de urgență fiind câștigată de reprezentanta județului Suceava, SVSU Cârlibaba.
După finalizarea celor trei probe, la faza națională a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență s-au calificat SVSU Cârlibaba și SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca.După parcurgerea tuturor probelor, clasamentul la general și la individual arată astfel:
Clasament general Servicii voluntare pentru situații de urgență
- SVSU Cârlibaba (Suceava)
- SVSU Buhuși (Bacău)
- SVSU Mironeasa (Iași)
- SVSU Rebricea (Vaslui)
- SVSU Câmpuri (Vrancea)
- SVSU Ibănești (Botoșani)
- SVSU Săbăoani (Neamț)
Clasament general Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca (Neamț)
- SPSU Vancart Adjud (Vrancea)
- SPSU „Egger România” Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service Iași (Iași)
Clasamentul probelor de concurs
Proba 1: „Pista cu obstacole”
Servicii voluntare pentru situații de urgență (SVSU)
- SVSU Neamț (Săbăoani)
- SVSU Suceava (Cârlibaba)
- SVSU Bacău (Buhuși)
- SVSU Iași (Mironeasa)
- SVSU Vaslui (Rebricea)
- SVSU Botoșani (Ibănești)
- SVSU Vrancea (Câmpuri)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU Egger România Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service (Iași)
- SPSU SSG Fire and Rescue (Neamț)
- SPSU Vrancart Adjud (Vrancea)
Proba 2: „Ștafeta 4×100 metri”
Servicii voluntare pentru situații de urgență:
- SVSU Neamț (Săbăoani)
- SVSU Suceava (Cârlibaba)
- SVSU Bacău (Buhuși)
- SVSU Vaslui (Rebricea)
- SVSU Iași (Mironeasa)
- SVSU Vrancea (Câmpuri)
- SVSU Botoșani (Ibănești)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU Egger România Rădăuți (Suceava)
- SPSU SSG Fire and Rescue (Neamț)
- SPSU Termo Service (Iași)
- SPSU Vrancart Adjud (Vrancea)
Proba 3: „Dispozitiv de intervenție”
Servicii voluntare pentru situații de urgență
- SVSU Cârlibaba (Suceava)
- SVSU Buhuși (Bacău)
- SVSU Mironeasa (Iași)
- SVSU Rebricea (Vaslui)
- SVSU Câmpuri (Vrancea)
- SVSU Ibănești (Botoșani)
- SVSU Săbăoani (Neamț)
Servicii private pentru situații de urgență
- SPSU „SSG Fire and Rescue” Tașca (Neamț)
- SPSU Vancart Adjud (Vrancea)
- SPSU „Egger România” Rădăuți (Suceava)
- SPSU Termo Service Iași (Iași)
„Felicitări tuturor pentru participare, pentru efortul depus și pentru spiritul de fair-play demonstrat! Felicitări câștigătorilor și mult succes la faza națională!”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Mai interesant ar fi pe ce loc sunt cei de la SVSU Barlad.
Neinteresant