DISPERARE În 8 ianuarie de la grãdinita „Pippi” din Rapallo a fost luatã o fetitã româncã de 4 ani de doi asistenti sociali si un politist si dusã într-o casã de copii. Maria nu si-a mai vãzut mama din ziua aceea. „Ce o face fetita mea, cineva îi dã de mâncare, cineva o îmbrãtiseazã în fiecare dimineatã când se trezeste cum fãcea eu? Ce face fãrã mine? Cin o îmbrãtiseazã când plânge? Ajutati-mã, nu mai pot”- plânge prin telefon românca noastrã.
În 2011, cu Maria în brate, Irina a venit sã-si încerce norocul, sã-si gãsescã un loc de muncã si sã-i dea Mariei un viitor mai bun. Originarã din Hateg, crescutã de pãrintii ei unguri, a învãtat limba românã cu mare drag, dar pãrintii nu au avut posibilitatea sã o dea la liceu. „Am muncit ca un bãrbat, am ridicat saci în spinare, am lucrat în confectii, unde a dat Dumnezeu. Pentru îngerasul meu voiam o scoalã, voiam sã am posibilitatea sã o dau la facultate, îi spuneam mereu cã trebuie sã devinã o persoanã importantã…acum stã pe mâinile strãinilor.” Asistentii sociali „s-au pus pe capul lor” de când Irina le-a cerut ajutorul. ” Au spus întotdeauna cã e mai bine dacã fetita mea merge la o familie italianã <<per bene>> si eu sã merg sã muncesc zi si noapte”.
Judecãtorul o acuzã cã e o „parazitã” pentru cã a refuzat sã meargã la muncã
Irina declarã plângând, cu mâna pe inimã: „Nu am refuzat niciodatã un post de muncã; era motivul pentru care am venit în Italia, sã muncesc. Dar e adevãrat, am refuzat o <<ofertã- capcanã>>, un loc de muncã zi si noapte în Bologna. Cum fãceam eu sã las fetita mea lor si sã mã duc la mii de kilometri distantã? Au avut în minte din prima zi sã-mi ia fetita”.Disperatã, cu intentia de a face tot posibilul sã-si recupereze fetita, dupã ce a cerut pãrerea noastrã, românca acceptã sã dea un interviu la „Ansa”; scopul era ca adevãrul, cã ea nu a refuzat niciodatã un post de muncã oferit de asistentii sociali, sã iasã la ivealã. Jurnalistul îi adreseazã întrebãri de genul: „Vã considerati o mamã bunã?” „Vreti sã munciti?”, demonstrând astfel discriminarea pe care presa italianã i-o face româncei noastre punând titlul cât carul de mare cã ea nu voia sã munceascã, sau, mai grav, cã inocula fetitei ideea de a cere de la altii o casã pentru ele, fapt absolut negat de directoarea scolii care subliniazã cã fetita nu a fãcut niciodatã afirmatii de genul acesta.Românca explicã în public ce însemnãtate are pentru ea conceptul de „a fi fericit”: „Nu banii fac fericirea, eu cu micuta mea, din putinul nostru eram fericite; nu putem cumpãra un kilogram de banane, cumpãram o bananã, eu mâncam cartofi fierti ea a mâncat peste, dar eram fericite pentru cã ne jucam, mergeam în parc si ea râdea mereu”. Învãtãtoarea Mariei afirmã cã „este adevãrat, Maria era leader-ul celorlati copii, râdea mereu, se juca mereu, nu avea umbrã de tristete acel copil!” O mamã care reuseste sã creascã un copil fãrã nimic, dar cu dragoste si voie bunã, este o mamã perfectã, nu o parazitã!
Copiii aduc profit asistentilor social din Italia
Copii dusi în casele de copii înseamnã bani frumosi pentru asistentii sociali. Asa cum este descris pe larg, pe baza înregistrãrilor, anchetelor, probelor, în cartea „Copii constrânsi la tãcere si mame persecutate de lege” scrisã de Izabela Pulpan, Maria este una dintre victimele sistemului, si din pãcate, numai Dumnezeu, o minune, o poate salva si readuce în bratele mamei ( cãreia i se va gãsi mereu un defect, un motiv pentru care ea „va fi incapabilã sã creascã propria fiicã „- motto-ul asistentilor sociali). Sã ne amintim cazul copilului din Padova târât ca un animal de la scoalã de Politie si asistenti sociali, de cazul Federicãi Puma care de 2 ani nu reuseste sã-si recupereze fetita (care studia pian acasã si îmbrãca haine de la Armani), ce viitor au acesti copii? Dar ce sã mai spunem de cei maltratati si violati în casele de copii – asa cum demonstreazã înregistrãrile Gãrzii de Finante?
