Judecătorii au obligat o instituție a statului să-și aducă aminte că ea lucrează pentru cetățean, nu invers. Cererea unui proaspăt tată de a primi indemnizația de creștere a copilului a fost respinsă pentru că „nu avea bască”. Magistrații Tribunalului au arătat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială că ar fi trebuit să-i spună omului măcar ce culoare să aibă basca.
Care sunt condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului
Răzvan L. a devenit tată la începutul lunii februarie a anului trecut. În martie, a depus cererea pentru acordarea indemnizației de creștere a copilului. În aceasta, el a menționat că realizează venituri din activități independente, dar din eroare a atașat ca dovadă acte referitoare la venituri din chirii. Cererea i-a fost respinsă. A contestat decizia, prezentând de această dată o adeverință referitoare la venituri din activități independente. Și contestația a fost respinsă de AJPIS, funcționarii invocând faptul că codul CAEN al activității prestate de Răzvan L. era zero. Cazul a ajuns în instanță.
Conform legii, de indemnizația pentru creșterea copilului pot beneficia persoanele care în cei doi ani premergători nașterii au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii sau din activități independente, proprietate intelectuală, agricultură, silvicultură sau piscicultură. Răzvan L. era înregistrat ca persoană fizică autorizată cu activități în facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată. De asemenea, normele legale referitoare la indemnizația pentru creșterea copilului menționează că AJPIS poate cere Fiscului date pentru verificarea veniturilor din activități independente…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/la-iasi-lupta-cu-birocratia-incepe-din-scutece-patania-incredibila-a-unui-tata-antreprenor–1756369.html