Eliberarea autorizaţiei pentru construcţia unui complex rezidenţial în Munţii Bucegi, zona Piatra Arsă, a adus al doilea protest al activiştilor de mediu şi al iubitorilor de munte, care văd în asta un pericol pentru Parcul Natural Bucegi. Un investitor a obţinut autorizaţie de construire pentru prima casă de vacanţă şi drumul de acces aferent în zona înaltă a Bucegilor după ce autorităţile au aprobat dezvoltarea unui complex rezidenţial, turistic şi de agrement pe 10 hectare, în apropiere de cabana Piatra Arsă, activiştii de mediu avertizând că muntele va fi astfel distrus. Mai mulţi parlamentari USR, împreună cu mai mulţi simpatiani, au participat duminică, la un protest pe platoul Parcului Natural Bucegi, în apropiere de Piatra Arsă, în zona în care au început lucrări de construcţie pentru case de vacanţă. Planul urbanistic aprobat de Consiliul Local Moroeni prevede că, pe o suprafaţă de 10 hectare, vor fi ridicate mai multe imobile, iar primarul susţine că ar fi vorba şi despre hoteluri şi pensiuni, mai mulţi investitori vrând să vină în zonă. Aceştia vor construi inclusiv o staţie de epurare. Pe mai multe grupuri de Facebook oamenii discuta deja despre posibile proteste ce ar putea fi organizate în zona, în încercarea de a opri construcţia.
Citeste mai mult: /adevarul.ro/locale/targoviste/lant-uman-buldozerelor-parcul-natural-bucegi-iubitorii-munte-vor-stoparea-constructiilor-zona-1_5d91cefa892c0bb0c61b0a16/index.html