DISPERARE Peste 15 însotitori ai persoanelor cu handicap din comuna Albesti, dintre care mare parte dintre ei sunt copii, scosi fortat în somaj în luna august anul trecut de cãtre primãrita Monica Amanci, pe motiv cã nu mai sunt bani pentru plata salariilor, sunt disperati. În curând li se terminã somajul si, pe lângã faptul cã vor pierde banii aferenti, vor rãmâne si fãrã unele drepturi, inclusiv contributia la pensie, ajutor de somaj, iar ceea ce este mai grav, fãrã asigurare medicalã. Fãrã asigurare medicalã, însotitorii persoanelor cu handicap nu vor mai avea nici posibilitatea de a duce pe copii la control medical la spitale, nici sã le mai cumpere medicamentele necesare.
Mihai Rãzvan Mihalache, din Gura Albesti, are doar 11 ani, si suferã de encelopatie cronicã infantilã, sindrom piramidal bilateral cu deficit neuromotor si psihic sever. A dost încadrat în grad de handicap grav, beneficiind, conform legii, de un însotitor. Primeste lunar, de la Protectia Copilului, o indemnizatie de 91 lei, la care se adaugã suma de 84 lei/lunar, alocatia dublã. Pânã anul trecut, mama sa, Mihalache Monica, avea dreptul la o indemnizatie de însotitor a persoanei cu handicap în valoare de 510 lei, pânã când primãria comunei Albesti, chipurile din lipsã de fonduri, a obligat-o sã intre în somaj, somaj care expirã în decursul acestei luni. Cristian Spanache are doar 10 ani, este din Albesti, si a fost diagnosticat cu retard psihomotor si cataractã congenitalã, pe lângã deficientele de exprimare sau deplasare, fiind aproape orb. Beneficiazã si el de acceasi indemnizatie de persoanã cu handicap grav, primind, din partea statului, „imensa” sumã totalã de 175 lei, care, cel putin teoretic, ar trebui sã-i ajungã si pentru alimentatie, haine ori pampersi.Tatãl sãu, Cornel Spanache, i-a fost însotitor, primind, pânã anul trecut, suma „enormã” de 290 lei în acest scop, sumã care, fiind peste puterile financiare ale primãriei Albesti, i s-a pus în vedere sã cearã de bunã voie trecerea în somaj, pentru cã oricum nu i se va mai achita indemnizatia respectivã. Iancu Nuta are 34 de ani, si are grijã de sora ei mai mare, Stavãr Livia, de 44 de ani, care, din cauza unui act medical gresit, mai bine spus unei perfuzii administrate gresit în spital, pe vremea când era copil, a ajuns sã fie paralizatã complet, suferind de o incelopatie cronicã infantilã severã. Este adevãrat cã Livia beneficiazã, pe lângã dreptul la un însotitor personal, si de o pensie de 290 lei lunar, dar, de aproape un an, de când sora ei a fost fortatã sã iasã în somaj, nu mai poate beneficia de acest drept. Acestea sunt doar trei dintre cele 15 cazuri din Albesti, de persoane cu handicap grav care, din cauza primãritei Monica Amanci, au rãmas fãrã însotitor. Poate, la momentul respectiv, august 2011, scoaterea în somaj a însotitorilor pãrea o solutie bunã pentru acestia, dar nimeni din cadrul primãriei nu le-a explicat persoanelor în cauzã faptul cã, dupã expirarea ajutorului de somaj, nu vor mai putea fi reîncadrati. În acelasi timp, multe alte comune vasluiene, a cãror vistierie era poate mai goalã decât a celei din Albesti, au fãcut tot posibilul sã asigure salariile asistentilor persoanelor cu handicap, chiar dacã, în unele perioade, s-a mai întârziat cu plata drepturilor respective. Totusi, chiar si în conditiile respective, însotitorii respectivi au beneficiat totusi de toate celelalte drepturi, inclusiv asigurarea medicalã, plata contributiilor la pensii sau ajutor de somaj.
Nu-mi voi putea duce copilul la spital!
Aceasta este marea problemã a celor mai multi dintre pãrintii care îndeplineau si functia de însotitori ai copiilor. Persoanele respective nu-si vor mai putea duce copiii la tratament, pentru simplul motiv cã nu-si vor permite sã plãteascã peste 80 de lei pe zi pentru a fi alãturi de copii, atât costând ziua de spitalizare la spitalele din Iasi unde ar trebui sã se prezinte periodic. În plus, acestia ar putea fi pusi în situatia de a plãti integral retetele, dealtminteri gratuite, dar eliberate pe numele însotitorului care nu va mai beneficia de asigurare medicalã, costul medicamentelor necesare nu pentru însãnãtosirea acestor copii ori persoane cu handicap, ci pentru mentinerea într-o stare acceptabilã de sãnãtate, ridicându-se la peste 10 milioane lei vechi lunar. „Mi-au dat bilete de transport gratuite, dar ce sã fac cu ele, nu le pot folosi decât atunci când, teoretic, o însotesc pe sora mea. Dar ea, la 44 ani, este imobilizatã la pat, astfel încât plãtesc de fiecare datã biletul de autobuz atunci când vin la Vaslui sã-i cumpãr medicamente. Dar, ca orice persoanã maturã, are si alte nevoi, haine, mâncare, si altele, din ce bani sã i le cumpãr, din cei 290 lei pensie? Toatã viata am îngrijit-o, nu pentru bani, ci pentru cã tin la ea, cã doar îmi este sorã, dar acum, pânã si indemnizatia respectivã îmi este luatã. Ca sã pot trãi, ar trebui sã-mi caut alt servici, si atunci, cine va avea grijã de sora mea Livia?”, era de pãrere Nuta Iancu.
Bani pentru festivitãti sunt, pentru persoanele cu handicap, nu!
„Si în anii trecuti, ne era groazã când se apropiau unele zile nationale, cum ar fi 8 martie, 1 iunie, Pastele sau Crãciunul. De fiecare datã, în preajma acestor sãrbãtori, brusc nu mai erau bani pentru salariul meu de însotitoare a persoanei cu handicap, pentru cã primãrita trebuia sã facã cadouri la sãrbãtoriti, sã cheme fanfarã în centrul satului si sã petreacã alãturi de restul locuitorilor. Nu conta cã noi, toti cei aflati în aituatia asta, ne primeam salariile cu douã – trei luni întârziere, ori cã de Paste sau Crãciun nici nu aveam ce pune pe masã. Erau mai importante cadourile fãcute prin comunã decât soarta noastrã! Ba mai mult, acum, în campania electoralã, nici nu a mai avut curaj sã ne batã la poartã, a trimis-o pe fiicã-sa, însotitã de nasa ei, care lucreazã la Vaslui, la Protectia Copilului, ca sã ne cearã s-o votãm! Dar a uitat cã fiicã-sa, atunci când ne duceam la primãrie sã ne rugãm pentru salariile restante, ne râdea în nas si ne striga cã doar persoanele cu facultate de la primãrie primesc salariile la timp?”, era revoltatã Monica Mihalache. În timp ce unii dintre cei aflati în pragul disperãrii au avut curajul sã se plângã, nu doar în comunã, dar chiar si la autoritãtile judetene sau la presã, alti asistenti ai persoanelor cu handicap sau dintre beneficiarii venitului minim garantat nu vor sã facã acest lucru, fiind terorizati de primãrita Amanci, sub sanctiunea anuntatã de tãiere a acestor tipuri de ajutoare, în cazul în care nu o vor vota, sau vor avea „tupeul” sã se plângã cuiva.
