GREUTÃTI Patru frati necãjiti din Tanacu nu mai merg la scoalã zilele astea. Un incendiu devastator provocat de un cos de fum defect, i-a lãsat fãrã casã la sfârsitul sãptãmânii, iar acum, ajutati de oamenii din sat, muncesc la refacerea cãsutei în care au crescut, singura lor avutie de altfel. Abandonati de mama lor cu ani în urmã, copiii au fost crescuti de tatãl lor, un bãrbat firav, care s-a încãpãtânat sã nu-si despartã copiii.
DRAMÃ. Andreea (17 ani), Oana (16 ani), Ionut (14 ani) si Ionela(14 ani). Patru copii cuminti, crescuti frumos si cu mare greutate de pãrintele lor, dupã ce mama i-a pãrãsit acum 11 ani, cãrora destinul le-a rãpit si bruma de lucruri pe care o aveau. Sâmbãtã noaptea, în bucãtãrioara lor a izbucnit un incendiu violent, care a înghitit în scurt timp toatã casa. Nu au avut nicio sansã de a lupta cu flãcãrile si cu fumul gros, iar pompierii sositI al locul interventiei au lucrat câteva ore pânã la îndepãrtarea pericolului. În zori, si-au dat seama cã nu au rãmas decât cu hainele de pe ei si cu un cãtel fricos pe care, de curând, l-au salvat din pãdure de la moarte sigurã. Mobilã, haine, încãltãminte, asternuturi, covoare, totul s-a fãcut scrum. Din cãsuta lor au rãmas doar peretii afumati. Cu lacrimi în ochi, tatãl si cei patru copii, muncesc cot la cot cu oamenii din sat care au venit sã le dea o mânã de ajutor. Primarul comunei nu a rãmas indiferent la suferinta lor si le-a trimis grinzi, scânduri, tablã, plasã de sârmã si ciment, pentru a acoperi casa cât mai curând. Înainte de prima ploaie. “Îmi plânge sufletul! Nimic nu mai avem. Nimic. Si asa eram necãjiti si ne descurcam greu, dar ce-o sã facem de acum încolo?! Nu am nici caiete de scoalã, e greu! Nu vreau nimic, decât sã terminãm casa pânã se stricã vremea. Azi, nu am mâncat nimic. Mai încolo fac pauzã, am niste pâine…”, spune oftând Ionut, unul din gemeni, elev în clasa a VIII a la scoala din sat. De duminicã, familia Dumitriu se odihneste si mãnâncã pe unde apucã, pe la oameni, în sat. Surorile mai mari sunt eleve la liceu, în Vaslui, dar s-au învoit câteva zile ca sã poatã da o mânã de ajutor la repararea casei. Nici gemenii Ionut si Ionela nu au stare o clipã. Îmbrãcati ponosit, cu haine afumate, trudesc pe lângã casã, uitând de frigul de afarã. Vor sã steargã aceastã imagine de cosmar din mintea lor, cât mai curând.
Trãiesc din alocatii si din ajutorul social
Tot satul a fost impresionat de drama familiei Dumitriu. Oamenii de aici nu o duc prea bine, asa cã ajutorul lor cãtre cei cinci nu poate fi unul financiar. Încã de duminicã, la initiativa pãdurarului din sat, în curtea celor patru frati a început treaba. Tatãl si cei patru copii si-au sters repede lacrimile si, ajutati de oameni cu suflet mare, s-au apucat de lucru. Nu au niciun ban. Alocatiile si ajutorul social al tatãlui, în sumã de 200 de lei, reprezintã singurul lor venit. “Suntem pe marginea prãpastiei. Nu aveam mare lucru, însã casa era bunul nostru cel mai de pret. Am avut noroc de domnul primar, de pãdurar, care au sãrit sã ne ajute, dar greutãtile abia acum încep. Peretii trebuie refãcuti, vãruiti, iar bani pentru asta noi nu avem. Nu avem paturi, cearsafuri, perne, nimic. Sunt bucuros cã nu a fost nimeni rãnit, cã suntem bine, si cred cã împreunã o sã reusim sã intrãm în iarnã pregãtiti. Dormim pe la oameni, nu avem nici cu ce ne îmbrãca, nici ce mânca. Acum, copiii nu merg la scoalã, au vrut sã dea o mânã de ajutor. Tragem tare sã nu vinã ploaia, cã se prãbusesc peretii. Trebuie sã învelim casa cât mai repede! Nu stiu cum o sã ne descurcãm, sincer vã spun! Sunt un om disperat!”, spune cu lacrimi în ochi Pavel Dumitriu. Acesti oameni au nevoie de sprijin. În prag de iarnã au rãmas pe drumuri. Nu au la cine apela pentru a-si reface cãsuta. Ei sperã cã oameni cu suflet mare nu vor trece cu vederea suferinta lor si le vor întinde o mânã de ajutor.
