Legea prosumatorilor în impas. Când se face o lege bună pentru popor, președintele Nicușor Dan a contestă la Curtea Costituțională
CERERE… După o lungă perioadă de așteptare, veștile bune așteptate de prosumatorii vasluieni (prosumator – cel care produce dar și consumă energie electrică – n.r.) au ajuns în impas. Și asta după ce președintele Nicușor Dan a decis să conteste noua lege la CCR și a cerut magistraților să constate că legea nu este constituțională pentru că Parlamentul a adăugat prevederi la aceasta, dincolo de cele armonizate conform prevederilor fostului președinte. Mai trebuie să spunem că prevederile noii legi aducea una dintre cele mai importante modificări care face referire la compensarea multi-locație, dacă prosumatorul îndeplinește anumite condiții. În plus modificările legislative introduc o definiție precisă a compensării cantitative, care se aplică prosumatorilor ce dețin centrale electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 200 kW pe loc de consum. Furnizorul va factura lunar următoarele: cantitatea de energie electrică consumată din rețea de către prosumator, înmulțită cu prețul energiei active din contract, la care se adaugă tarifele și taxele legal prevăzute.
Camera Deputaților a adoptat un proiect legislativ care modifică și completează legea energiei electrice și a gazelor naturale, cu un set de amendamente care reformează statutul prosumatorilor și mecanismul de compensare a energiei electrice. Adoptarea acestei inițiative este reclamată de prosumatori încă de acum doi ani. Legea ar fi trebuit să ajungă să fie promulgată de președintele Nicușor Dan dar acesta s-a opus și a decis să sesizeze Curtea Constituțională privind neconstituționalitatea acesteia. Motivarea președintelui este legată de faptul că, în Parlament, au apărut modificări ale legii care să vină în sprijinul prosumatorilor. “Încurajez Parlamentul să identifice acele soluții legislative care să reducă povara unor costuri suplimentare prea mari pentru prosumatori privind achiziționarea de capacități de stocare a energiei electrice. Totodată, pot fi incluse în legislație și prevederi complementare, precum instituirea de programe de sprijin pentru prosumatorii existenți sau de măsuri care țin de managementul întregului sistem energetic, astfel încât efortul privind creșterea capacităților de producere și stocare a energiei electrice verzi să nu cadă preponderent pe umerii oamenilor”, a transmis președintele Nicușor Dan. Altfel spus, acesta a cerut aleșilor ca noua lege să sufere acele modificări care să vină în sprijinul prosumatorilor și nu invers. Conform legii, prosumatorul va aveam ca și până acum, dreptul de a stoca și vinde energia electrică produsă sau stocată dar măsura introduce posibilitatea de a compensa cantitativ sau, după caz, de a regulariza financiar excedentul de energie electrică produs și livrat la un loc de producere și consum cu energia electrică consumată din rețea la alte locuri de consum sau locuri de producere și consum pe care le deține. Această compensare multi-locație este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două cerințe: serviciul de furnizare pentru toate locurile respective trebuie prestat de același furnizor de energie electrică, iar locurile trebuie să fie racordate la rețeaua electrică a aceluiași operator de distribuție. Este necesar, de asemenea, ca producerea de energie electrică să nu fie activitatea comercială sau profesională primară a prosumatorului. De asemenea, furnizorul va factura lunar cantitatea de energie electrică consumată din rețea de către prosumator, înmulțită cu prețul energiei active din contract, la care se adaugă tarifele și taxele legal prevăzute. În același timp, cantitatea de energie electrică produsă și livrată se facturează înmulțită cu același preț al energiei active din contract, dar fără taxe și tarife. Cantitatea de energie electrică livrată în exces se facturează și ea la prețul energiei active, fără taxe și tarife. În plus, autoritățile și instituțiile publice care dețin capacități din surse regenerabile realizate, parțial sau total, din fonduri publice, beneficiază, la cerere, de serviciul de regularizare financiară între energia livrată și energia consumată din rețea, din partea furnizorilor. De asemenea, la solicitarea prosumatorilor (persoane fizice și juridice, instituții publice) cu instalații între 200 kW și 400 kW, furnizorii sunt obligați să realizeze regularizarea financiară între energia livrată și energia consumată.