Mircea Gologan nu mai e agentul 007, s-a transformat în agent imobiliar. În sfârșit, administratorul public al județului Vaslui – cel care s-a nãscut prefect, dar deputatul Solomon i-a luat bucuria de a fi reprezentantul Guvernului în teritoriu – are atribuții! Gologan se ocupã de cazãri la hotelurile și pensiunile din Vaslui. Ansamblurile de la „Hora din Strãbuni”, de exemplu, au fost repartizate dupã cum a considerat Gologan. Cei mai mulți oaspeți vor sta la Hotelul Racova, iar cei mai puțini la hotelul lui Cãrnițã. Gurile rele spun cã Gologan a așteptat de mult sã se rãzbune pe patronul de la Savior, dupã ce acesta a refuzat sã introducã în meniu „meniul zilei”.
Platformele chinezești care comercializeazã produse de spionaj au rãmas fãrã marfã pe stoc dupã ce Consiliul Județean Vaslui a plasat comenzi masive. Cabinetele președintelui, ale vicepreședinților și alte birouri din instituție au fost umplute cu camere video și microfoane. Imaginile video – cu tot cu sunet – sunt stocate cu grijã pe harduri cumpãrate tot de pe Temu și AliExpress. Angajații firmelor de curierat încep sã se întrebe dacã la CJ se mai face și altceva decât unboxing.
Administratorul „Bidon” de la Spitalul de Urgențã e supãrat cã cineva a sifonat cãtre presã planurile sale de investiții cu cireșii japonezi și acoperișul clãdirii RMN. „Bidon” s-a apucat sã caute informatorul și, de supãrare, a amenințat cã nu mai face nimic. Așteaptã acum sã vadã dacã noii șefi au idei mai bune.
Noua managerã de la Spitalul de Urgențã Vaslui, Georgiana Manole, se plânge în fiecare zi cã nu sunt bani și cã unitatea este în pragul colapsului. Manole este consiliatã de tãticu’ sã repete zilnic cã „nu sunt bani” și sã cearã ajutor de la Consiliul Județean. Sãtui de mâțâiala noii managerițe, cei de la departamentul economic al instituției au decis sã o dea de gol și le-au spus angajaților, dar și unor șefi de prin CJ, cã spitalul are în conturi peste 5 milioane de lei.
Va ars la bani, de asta ati sarit pe ea ca hienele!?
Bravo Maradona
Felicitări Trifane!
Să știi ca am o părere foarte proasta despre tine dar bravo pentru mișcarea asta foarte inspirată cu aducerea Georgianei la Vaslui. Ai o mare bila albă pentru asta. Lumea s-a săturat de alde Tudorei, Cazaci, Ane și Barbu. Încă vreo 10 mutări din astea și ai o șansa să scapi de porecla de “Șoferul lui Mitică”. Este singura ta șansă să rămâi în memoria vasluienilor ca un om care a dat startul schimbării în bine a județului.
P.S. I-ai tras-o rău de tot lui Mitică cu mișcarea asta! Să știi ca Nu ești așa prost precum pari!
Oameni buni, văd încă din prima zi în care această femeie a fost numită interimar la Spitalul din Vaslui, a început un atac furibund și total nedrept la adresa ei, așa ca hai să lămurim câteva chestii ca să înțelegem toți cum stau lucrurile de fapt:
1. Dacă este să fie cineva dintre cele două doamne/ domnișoare, Fetița lui Taticu, atunci aceasta este Ana Rinder. Ea a stat tot timpul după fusta lui Rinder un om de partid care tot timpul s-a ținut doar de combinații , fitile si limbi in dosul puternicilor zilei, indiferent cine erau ei. Drept dovadă a valorii și competentei Fetiței lui Taticu, respectiv Ana Rinder, țineți cont ca până a fost pusă de Mitică la Spital, ea nu a ieșit niciodata din județ . A avut doar servicii aranjate de Taticu și toate au avut legătură cu PSD Vaslui.
2. Motivul ptr care Mitică a pus-o pe Ana la Spitsl a fost tocmai acela de a putea face el ce vrea cu banii din proiectul de 25 milioane de Euro, proiect câștigat și adus la Vaslui de Manole , în perioada când era Director administrativ. Atunci au fost 2 alocări pe țară, iar Manole ca urmare a imaginii foarte bune pe care o are la nivel de București și a faptului ca a știut cum să facă un proiect foarte bun, a primit finanțare. Celălalt proiect de 22 mi-l de Euro a ajuns la Botoșani. Deci Manole a adus finanțarea de 25 milioane Euro la Vaslui, iar Ana Rinder a fost pusă de Mitică să sifoneze banii din proiect.
3. După ce Manole a obținut finanțarea doar prin implicarea personală, Mitică i-a făcut mizeria de dosar și a scăpat de el, astfel încât să se poată juca cu banii cum a vrut el dar pe răspunderea Anei Rinder, drept răsplată ptr treaba asta și ptr a avea protecție în fața DNA, a pus-o pe o poziție eligibilă la alegerile de anul trecut, ajungând în parlament și bucurându-se de imunitate parlamentară în eventualitatea unui dosar .Amintiți-vă cum arată spitalul înainte și cum arată acum, iar asta nu se putea face fără banii aduși de Manole la Vaslui.
4. Georgiana Manole , a deranjat și deranjează foarte multe cadre medicale din Spital pentru ca are pretenția din partea lor să ofere serviciii la nivelul dotărilor și condițiilor create, care, apropo să știți ca în Iași nu există astfel de condiții, dar Domnii și Doamnele Doctor în loc să facă performanță la Vaslui, preferă să trimită tot ce depășește zona de confort către Iași. Le-a cerut și sper să și reușească criterii de performanță și a deranjat foarte tare cuibul de viespi din spital. Dar când le intră pe card în fiecare lună salariul de aproximativ 25.000 Ron nu-i deranjează? Să știți ca colegii lor din Iași au salarii mai mici decât cei de la Vaslui și condiții de lucru mai dificile și dotări mai slabe, dar tot ei trebuie să rezolve cazurile pe care cei de la Vaslui le consideră grele doar ptr faptul ca preferă să nu-și obosească creierii. Asta le-a cerut Georgiana Manole și bineînțeles să-și respecte programul și să pună pacienții pe primul loc nu doar orgoliile lor nemăsurate, dar plătite tot din banii noștri.
5. Motivul ptr care Georgiana a venit la Vaslui de la București, unde era numărul doi în agenția care răspunde de finanțarea spitalelor regionale din toată țara, deci este pe domeniu, nu cum scrie Ana prin intermediul altora, este unul simplu și omenesc, vrea să fie alături de familia ei acum când tatăl ei trece printr-o perioadă foarte grea, fiind diagnosticat cu o boală cumplită.
Așa ca vă rog eu , hai să nu ne mai ducem pe fentele tuturor borfașilor!
Și să știți ca Vasluiul mai are valori risipite în toată lumea, le lipsește dor o motivație ptr a se întoarce acasă!
Foarte corect spus si intamplarea face ca o parte din cele spuse aici le stiam si eu demult.
Sa mu uitam ca acest ziar nu scrie nimic fara bani.
Cineva plateste astefel de atacuri!
E bine că încă mai crede cineva în această domnișoară Georgiana Manole ! Și e și mai bine că cineva gândește despre domnia sa că a venit în Vaslui pentru familie, să îi fie aproape tatălui !
1.Stimate domn, cind tatăl tău este grav bolnav, nu te mai gândești la funcții!
2. Dacă era atit de competenta la București, pe unde o fi fost, doar apropiații și familia știu, de ce nu a auzit nimeni de domnia sa sau de „reușitele ” profesionale ?!?
3. „Sursele” sunt diverse…. unii că dumneavoastră susțin că această domnișoară este „geniu ” pentru România….. alte surse…. că a plecat cu coada între picioare de la București…. și a fost nevoită să se întoarcă în Vaslui…. nu din dorința de a f8 alături de tatăl ei minunat, extraordinar, mirobolant…. noroc de tatăl ei că altfel noi, vasluienii, am trăi și acum în peșteri !!!
poate merge voluntar la pompieri
Ce o recomanda pe această doamnă manager ? Am înțeles… e fetița „lu’ tăticu „… dar altceva ?!? Se plânge că nu sunt bani…. dar ce prestează să obțină bani pentru Spitalul Județean ?!? Știe ce presupune administrarea unui Spital Județean ?!? Sau i se cuvine pentru că e… „fetița lu’ tăticu ” ? Dacă are aptitudini și neuroni, ar fi timpul să demonstreze asta ! Să nu fie munca doamnei Ana Rinder în zadar ! E totuși un Spital Județean ! Nu moșia „lu’ tăticu „… nu a domnului Buzatu … și nici a d-nului Trifan ! Dacă poate face ceva bun…. și știe să facă… succes ! Dacă nu poate…. să aibă măcar demnitatea să se retragă !
Poate ca rinder ar fi trebuit sa mai stea un mandat în fruntea spitalului si sa probeze daca intr-adevar performantele care i se atribuie sunt meritul ei cu adevarat sau sunt meritul lui buzatu care ii zicea mereu ce are de facut. Eu as risca parerea ca, sub buzatu, si manole ar fi fost un manager performant…