spot_imgspot_img
21 C
Vaslui
25-apr.-2024

Liceul “Dimitrie Cantemir” din Huși, o șansă pentru tânăra generație

- Advertisement -
DE VIITOR… Liceul Dimitrie Cantemir nu este doar o școală de viticultură, ci și un centru puternic, care înscrie elevi în domenii precum agricultură, industrie alimentară, protecția mediului, mecanică sau economic și derulează numeroase proiecte pe teme de educație antreprenorială și agricolă.

PROMOVARE… Zilele acestea, un grup de profesori ai liceului Dimitrie Cantemir din Huși au pus la cale o amplă campanie de promovare a unității de învățământ și a ofertei educaționale a acestuia. Ținând cont și de profilul liceului, preponderent agricol, campania s-a bucurat și de sprijinul Direcției pentru Agricultură a județului Vaslui. Mesajul transmis de cadrele didactice este legat de faptul că Liceul Dimitrie Cantemir nu este doar o școală de viticultură, ci și un centru puternic, care înscrie elevi în domenii precum agricultură, industrie alimentară, protecția mediului, mecanică sau economic și derulează numeroase proiecte pe teme de educație antreprenorială și agricolă.

Sub deviza “Educația înseamnă putere, știința reprezintă libertate!”, profesorii Odaie Veta, Spînișteanu Iulian și Macarie Gheorghe de la Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși au pornit, împreună cu reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui, într-o acțiune de promovare a colegiului în localitățile Valea Grecului, Epureni, Arsura și Râșești. Colegiul Agricol Huși, sprijinit financiar în ultimii ani și de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, nu este doar o Școală de viticultură, ci și un centru puternic, care înscrie elevi în domenii precum agricultură, industrie alimentară, protecția mediului, mecanică sau economic și derulează numeroase proiecte pe teme de educație antreprenorială și agricolă. Activitatea educațională se desfășoară în cele 32 de săli de clasă și 8 laboratoare, iar pentru lucrările practice, Colegiul agricol are la dispoziție 26 de ha de vie și 2 ha de livadă. În sprijinul viitorilor elevi, Colegiul Agricol “Dimitrie Cantemir” oferă 6 tipuri de burse școlare, cazare în internatul școlii și 200 de locuri la cantină. În urma campaniei de promovare, elevii, părinții și chiar profesorii au aflat informații legate de ceea ce înseamnă un liceu cu specific agricol și care ar putea fi beneficiile înscrierii unui elev la o astfel de instituție de profil.“Ne dorim ca liceul nostru să atragă elevi cu vocație și potențial, iar tinerii să înceapă să aleagă liceele agricole în cunoștință de cauză, aflând și înțelegând oportunitățile de carieră și de dezvoltare de afaceri în domeniul agricol”, a declarat prof. Mirela Dinu, directoarea Colegiului Agricol “Dimitrie Cantemir” din Huși. Inginerul Gigel Crudu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene Vaslui, le-a vorbit elevilor despre importanța și funcțiile agriculturii în contextul actual, dar și despre faptul că munca și seriozitatea rămân singurele căi de progres: “Agricultura reprezintă una din ramurile de mare importanță ale economiei noastre naționale, iar ultimii ani au adus transformări fundamentale în structura agrară, în baza tehnico-materială, în organizarea exploatațiilor agricole, transformări care au permis practicarea unei agriculturi moderne. Mediul rural a oferit și oferă viitori adulți valoroși pentru societate, astfel că vă încurajez să puneți mare accent pe practică, să participați la activități și proiecte din cele mai diverse”, a spus Gigel Crudu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.