Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, Help Net şi Sensiblu amendate pentru că vindeau măşti neconforme. A fost sesizat Parchetul General
Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman sunt doar câteva dintre companiile amendate pentru comercializarea măştilor neconforme, se arată în raportul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Controalele s-au derulat în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie.
Lidl, Kaufland, Mega Image, Altex, Dedeman, amendate. Potrivit raportului, au fost controlaţi 599 operatori economici, la un număr de 396 dintre aceştia (66%) constatându-se nerespectarea prevederilor legale în vigoare; la 79 de operatori economici controlul nu a fost finalizat, scrie Agerpres.
Au fost verificate un număr de 35.180.666 măşti în valoare 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.