Litoralul românesc: Trei staţiuni căutate, restul – pustii
Sezonul estival 2011 a început, oficial, ieri. Într-o conferinţă de presă organizată ad-hoc în centrul staţiunii Mamaia, Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral şi al ANAT, a declarat că pe litoralul românesc s-au aflat peste 20.000 de turişti. „Estimările noastre au fost depăşite, aşa cum am şi sperat: peste 20.000 de turişti români au ales în această minivacanţă litoralul românesc. Poliţia Rutieră, care-i monitorizează pe toţi cei care vin pe litoral, nu numai pe cei care se cazează, estimează 40.000 de turişti. Cei mai mulţi dintre cei 20.000 de turişti, respectiv circa 80%, au ales staţiunea Mamaia, restul concentrându-se în Vama Veche şi Costineşti. „Staţiunea Mamaia e deschisă de patru zile. În sudul litoralui au mers foarte bine Vama Veche şi Costineşti”, a declarat şi Nicoale Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia. Celelalte staţiuni, spune el, nu au tradiţie în ceea ce priveşte petrecerea minivacanţei de 1 Mai şi nici nu şi-au promovat bine oferta.
Bile albe şi bile negre
Ce a atras turiştii pe litoral? În primul rând, numărul mare de evenimente, în special concerte, susţinute în cele trei staţiuni menţionate mai sus. De asemenea, tinerii cu bani au ales cluburile din Mamaia, unde sticla de şampanie costă mai mult decât salariul mediu pe economie. În sud au predominat concertele rock, cazare la cort sau pe plajă, iar băutura preferată a fost berea ieftină. A lipsit vremea frumoasă. „Ne bucură faptul că un număr atât de mare de români au ales să vină pe litoral în ciuda prognozei meteo nefavorabile, asta dovedeşte încă o dată că se păstrează tradiţia ca de 1 mai să fugim cu toţii la mare”, a spus şeful ANAT.
România-Bulgaria: 3-1
Cu 30 de hoteluri deschise permanent, litoralul românesc a luat faţa bulgarilor la acest început de sezon. „Din cifrele pe care le avem noi, în jur de 7.000 de turişti români sunt în acest moment pe litoralul bulgăresc”, a mai spus Corina Martin. Astfel, raportul turiştilor care au vizitat cele două ţări este de 3 la 1. Martin a precizat că şi în ultimii doi ani România a depăşit Bulgaria, în această perioadă, la numărul de turişti. De fiecare dată însă, vecinii de la sud au depăşit România la acest capitol în timpul sezonului efectiv.
Creştere de 10% în 2011
După ce estimările de la început de sezon au fost depăşite, specialiştii din turism se aşteaptă acum la un sezon 2011 mai bun decât 2010. „Ne aşteptăm la o creştere de 10 la sută. Suntem optimişti deoarece ne aşteptăm la o majorare a numărului de turişti faţă de anul trecut, dar nu ne aşteptăm la o creştere mai mare de 10 la sută pentru că în continuare bugetele românilor sunt grav afectate de măsurile de austeritate ale Guvernului. În ceea ce priveşte numărul de turişti străini, nu avem noutăţi faţă de sezonul trecut. Este bine că păstrăm în continuarea charterul pe Germania, este bine că reuşim să lansăm în luna iunie noi curse de pe Constanţa către Europa în general”, a subliniat preşedintele ANAT. Potrivit acesteia, din 6 iunie vor fi inaugurate rute aeriene de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu spre Istanbul, Frankfurt, Londra, Roma, Madrid. O altă destinaţie negociată în prezent este Atena.
romanialibera.ro