Extern

Locuințele din Spania au ajuns la prețuri prohibitive. Cât trebuie să muncească o familie pentru cumpărarea unei case

Familiile din Spania au nevoie, în medie, de 7,7 ani de salariu brut pentru a cumpăra o locuinţă, cel mai mare efort financiar de după 2011, o nouă dovadă a crizei imobiliare actuale provocate de faptul că cererea depăşeşte cu mult oferta dar şi de alţi factori, care au dus la creşterea preţurilor, inclusiv pe piaţa închirierilor, informează EFE, preluată de Agerpres.

Conform datelor Băncii Spaniei pentru cel de al treilea trimestru, în primul an după achiziţionarea unei locuinţe gospodăriile din Spania alocă peste 34% din venitul lor brut în acest sens.

Începând din luna iunie 2020, efortul financiară necesar pentru achiziţionarea unei case a rămas peste pragul de 7 ani. Acest lucru creează o situaţie dificilă pentru tineri, în special pentru cei care doresc să se mute din casele părinţilor, dar şi pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei.

În al treilea trimestru al anului, preţul locuinţelor private şi-a accelerat creşterea la 12,1% faţă de anul precedent, ajungând la 2.153,4 euro pe metru pătrat de suprafaţă construită, cel mai mare preţ înregistrat de la debutul colectării datelor statistice de către Ministerul Locuinţelor, în 1995.

Cu această nouă creştere de două cifre, a fost depăşit vârful anterior, atins în primul trimestru al anului 2008, chiar înainte de explozia marii bule imobiliare de atunci, când preţul pe metrul pătrat a urcat la 2.101,4 euro…https://hotnews.ro/locuintele-din-spania-au-ajuns-la-preturi-prohibitive-cat-trebuie-sa-munceasca-o-familie-pentru-cumpararea-unei-case-2114669

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button