Louis Munteanu: „Eu încerc să îmi fac datoria”
„Eu zic că am arătat foarte bine sezonul acesta și sper acum la națională să am evoluții bune. Am reușit să câștigăm un trofeu, așa cum ne-am propus. Eu nu știu nimic, trebuie să vorbiți cu domnul Neluțu. Ce spune clubul, asta trebuie să fac. Ce declarație? Să alerg mai mult sau ce? Sunt meciuri când alergi mai mult, unele când alergi mai puțin. Eu încerc să îmi fac datoria și cred că am arătat bine sezonul acesta. Contează, pentru că este un antrenor mare, o legendă. Eu încerc să îmi fac cât mai bine treaba. Am făcut un sezon foarte bun, am reușit să cîștigăm un trofeu așa cum ne-am propus și anul viitor va fi mai bine (n.r. referindu-se la declarația lui Mircea Lucescu)”, a spus Louis Munteanu. Atacantul născut la Vaslui se află pe primul loc în clasamentul golgheterilor, cu 22 de goluri, iar săptămâna trecută a câștigat Cupa României la fotbal cu CFR Cluj, fiind desemnat „jucătorul finalei”.