Local

Luana Dragomir, mămică de 36 de ani, este condusă pe ultimul drum de zeci de vasluieni

DUMNEZEU SĂ O IERTE! Lacrimi și tristețe la slujba de înmormântare a Luanei Dragomir, mămică de 36 de ani, care a plecat prea devreme de lângă cei dragi. Fetița acesteia, de abia intrată în clasa a V-a, a fost susținută de noii săi colegi. Aceștia au adus o superbă coroană, arătând în felul lor inocent și sincer că sunt cu sufletul alături de colega lor, care trebuie să treacă peste cel mai cumplit moment pe care îl poate trăi un copil: să își îngroape prea devreme mama.

Luana, din cauza bolii, a trecut în ultima perioadă și printr-o depresie severă, care i-a complicat foarte mult diagnosticul. Ar fi putut învinge boala, o ciroză care o chinuia de un timp, însă sindromul secolului XXI, depresia, i-a venit de hac și a făcut ca trupul ei să nu mai poată lupta. Soțul ei a găsit-o prăbușită în casă. Așa s-a scris istoria unei mămici, care nu are nici notorietate, nici vreo funcție importantă în societate, însă povestea sa tristă i-a sensibilizat pe vasluieni. Aceștia au transmis zeci de mesaje de condoleanțe, în care au pus câte o rugăciune pentru sufletul acestei mame.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button