MAE: Nu deţinem niciun fel de informaţii privind centre de detenţie secrete ale CIA pe teritoriul românesc
Ministerul Afacerilor Externe a reiterat, vineri, că autorităţile din ţara noastră nu deţin niciun fel de informaţii că pe teritoriul românesc ar exista centre de detenţie secrete ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism, această poziţie fiind exprimată şi anterior cu privire la acest subiect.
„În urma anchetei desfăşurată de autorităţile române şi finalizată în 2008 a rezultat că nu există niciun fel de dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate pe teritoriul României în operaţiuni de privare de libertate sau transport ilegală de deţinuţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea, într-o conferinţă de presă.
Oficialul MAE a reamintit că România este parte la convenţiile ONU şi europeană de combatere a torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante. România a condamnat ferm orice practici de tortură în orice circumstanţe şi oriunde pe glob. În plus, ca membru al comunităţii de valori occidentale, România este profund ataşată statului de drept, instituţiilor democratice, promovării şi apărării drepturilor omului”, a mai specificat purtătorul de cuvânt al MAE.
Potrivit unei anchete jurnalistice difuzate joi de agenţia americană Associated Press şi postul german de televiziune ARD, o clădire guvernamentală din nordul Bucureştiului, folosită de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) şi situată într-un cartier rezidenţial aglomerat, ar fi fost utilizată ani de zile de CIA, sub numele de cod „Bright Light”, drept închisoare improvizată pentru cei mai ”valoroşi” deţinuţi ai săi. Membrii ai Al-Qaida, precum Khalid Sheikh Mohammed, creierul atentatelor din 11 septembrie din SUA, şi alţii au fost ţinuţi într-un subsol, înainte de a fi transferaţi la Guantanamo Bay, în Cuba, în 2006, potrivit unor foşti oficiali ai serviciilor secrete familiarizaţi cu locul şi cu lucrurile ce s-au petrecut în interiorul închisorii.
Închisoarea din România ar fi făcut parte dintr-o reţea de aşa-numite ”locuri negre” pe care CIA le-a folosit şi controlat în străinătate, în ţări ca Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate centrele de detenţie au fost închise în mai 2006, iar programul de detenţie şi interogare al CIA s-a încheiat în 2009, se arată în materialul difuzat de AP şi ARD.
Omul politic şi juristul elveţian Dick Marty, fost raportor al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, autor în 2007 al unui raport care denunţă existenţa unor închisori secrete ale CIA în Europa, şi-a exprimat joi satisfacţia în legătură cu difuzarea noilor informaţii de presă care confirmă susţinerile sale cu privire la România, a informat AFP. El şi-a exprimat totodată regretul că ‘adevărul’ nu a fost evidenţiat ‘de autoritatea politică sau judiciară, ci (…) de presă. Nu a existat o anchetă judiciară serioasă în România’, a subliniat Dick Marty, într-un comunicat dat publicităţii de Consiliul Europei, la Strasbourg.
‘Acum cinci ani, am avansat elemente de probă substanţiale în legătură cu o închisoare secretă în România. Au urmat ani de negări oficiale. Dar dinamica adevărului şi-a urmat calea’, a adăugat fostul raportor al APCE. În 2007, Dick Marty a publicat un raport în care afirma că Polonia şi România găzduiseră cu ştiinţă centre de detenţie ale CIA între 2003 şi 2005, adaugă AFP.
Şi ORNISS a dezminţit joi în mod categoric „speculaţiile presei” potrivit cărora imobilul respectiv ar fi găzduit o închisoare a CIA.
AGERPRES.ro