Local

Magazinele din apropierea scolilor, verificate de politisti. Recolta adunatã din amenzi pentru Bolojan, subtire, doar 16.000 lei

ACTIUNE…La sfârsitul sãptãmânii trecute a avut loc o nouã actiune a politistilor vasluieni care a vizat magazinele situate în apropierea unitãtilor de învãtãmânt, dar si dacã acestea comercializeazã produse interzise în astfel de zone. Tot în cadrul aceleasi actiuni, au fost legitimate peste 190 de persoane, dintre care 120 de elevi. De asemenea, au fost verificati si instruiti 34 de agenti economici si au fost aplicate, acolo unde a fost cazul, 19 sanctiuni contraventionale, în valoare totalã de 16.025 de lei, fiind confiscate bunuri în valoare de 827 de lei si retinut un certificat de înmatriculare. La aceste activitãti au participat peste 45 de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui (Politia Municipiului Vaslui, Politia Municipiului Bârlad, Politia Municipiului Husi, Politia Orasului Negresti, Serviciul Investigarea Criminalitãtii Economice, Serviciul Ordine Publicã, Serviciul Investigatii Criminale, Biroul Sigurantã Școlarã, Compartimentul de Analiza si Prevenirea Criminalitãtii), Biroul Judetean de Politie Transporturi Vaslui, Biroul pentru Imigrãri Vaslui si jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Vaslui si Politia Localã Vaslui. Pe parcursul derulãrii planului de actiune au fost desfãsurate activitãti de prevenire si combatere a consumului de substante psihoactive, activitãti de identificare a elevilor care absenteazã în mod voluntar de la cursuri, verificare a societãtilor comerciale din proximitatea unitãtilor de învãtãmânt si dispunerea mãsurilor legale fatã de persoanele care servesc bãuturi alcoolice si tigãri minorilor. De asemenea, au fost desfãsurate activitãti pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care pot fi implicati elevii/prescolarii sau însotitorii acestora pe perioada afluirii/defluirii cãtre/de la unitãtile de învãtãmânt, asigurarea fluidizãrii traficului rutier, reducerea faptelor contraventionale si a infractiunilor comise în rândul minorilor, prin asigurarea unei prezente active, la vedere, a politistilor si crearea unei perceptii de sigurantã în rândul comunitãtii, în special în zona unitãtilor scolare si în incinta acestora.

Iatã care a fost „oficial” scopul actiunii desfãsurate de IPJ Vaslui

Actiunea a avut drept scop prevenirea si reducerea comportamentelor care încalcã sau favorizeazã încãlcarea normelor de moralitate/conduitã, în orice formã de manifestare, atât ca violentã verbalã, fizicã, psihologicã – bullying, emotionalã, sexualã, socialã, culturalã, ciberneticã. Mai mult, au fost vizate comportamente care pot pune în pericol sãnãtatea sau integritatea beneficiarilor primari si a personalului din unitãtile de învãtãmânt, de la nivelul judetului Vaslui. De asemenea, scopul urmãrit a fost si cel al prevenirii absenteismului, delincventei juvenile si a victimizãrii minorilor. În plus, politistii au avut în vedere prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri/ substante psihoactive, dar si prevenirea faptelor de port sau folosire fãrã drept de obiecte periculoase în incinta unitãtilor de învãtãmânt preuniversitar. Drept urmare, politistii vasluieni transmit o serie de recomandãri pãrintilor: interesati-vã permanent de situatia scolarã a copilului dumneavoastrã. La finalul fiecãrei zile, discutati cu copilul dumneavoastrã despre cum a decurs timpul petrecut la scoalã. Atunci când observati schimbãri comportamentale negative sau atitudine ostilã, comunicati cu acesta pentru rezolvarea în comun a situatiilor cu care se confruntã. Încercati sã îi cunoasteti si sã vã apropiati de prietenii lui si familiile acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button