National

Makaveli și Victor Micula, scandal și amenințări în mijlocul nopții la UPU Constanța

Un incident tensionat a avut loc în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde mai mulți tiktokeri și persoane cunoscute în mediul online au făcut scandal în Unitatea de Primiri Urgențe, nemulțumiți de modul în care ar fi fost tratată o pacientă. La incident au participat Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept „Makaveli”, consilierul județean AUR Maria Saioc, afaceristul Victor Micula, cât și alte persoane.

Mai multe persoane cunoscute în online, dar și din zona politică, s-au prezentat la UPU, unii dintre ei venind chiar din București. Printre cei prezenți s-au numărat Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept „Makaveli”, consilierul județean AUR Maria Saioc, dar și afaceristul Victor Micula. O parte dintre aceștia ar fi participat online, transmițând live pe TikTok, în timp ce alții s-au deplasat la spital.

Aceștia au acuzat personalul medical că nu respectă drepturile unei paciente și că ar refuza externarea acesteia, filmând pe holurile spitalului și făcând live pe TikTok. Totuși, solicitarea externării unei paciente pe timpul nopții contravine regulamentului intern al spitalului.

În cele din urmă, persoanele implicate au fost escortate în afara unității medicale de agenții de pază. Polițiștii au rămas în zonă pentru a monitoriza situația și a preveni escaladarea conflictului.

Potrivit IPJ Constanța, în jurul orei 3:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați cu privire la existența unor neînțelegeri între mai multe persoane aflate la UPU și angajații unității medicale.

Reacția spitalul: „Comportament agresiv, amenințări și pătrundere neautorizată”

Conducerea Spitalului Județean Constanța confirmă incidentul și susține că personalul medical a fost supus unor presiuni intense.

„Un grup de persoane a pătruns neautorizat în incinta spitalului, în jurul orei 3 dimineața, cu intenția de a externa pacienta, încălcând flagrant regulile de acces, normele interne și protocoalele de siguranță ale unității sanitare. Inițial, grupul s-a deplasat în Unitatea de Primiri Urgențe, unde a perturbat activitatea medicală prin comportament agresiv și prin filmarea neautorizată a personalului și a spațiilor medicale, inclusiv prin transmiterea în direct pe rețelele de socializare. (…) Au perturbat actul medical și au adresat amenințări personalului medical. Menționăm ca pacienta fusese evaluată complet și beneficia de tratament corespunzător simptomatologiei pentru care a fost spitalizată. Internarea a avut loc în cursul zilei precedente, în jurul orei 19:00”, se arată în punctul de vedere oficial al unității.

Reprezentanții spitalului precizează că grupul a pătruns ulterior și în Secția Neurologie, unde a creat panică în rândul pacienților internați și ar fi adresat amenințări personalului medical, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul Poliției…https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/makaveli-si-victor-micula-scandal-si-amenintari-2498926.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button