spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

Mama scriitorului vasluian Daniel Grosu, victimă a metodei “Accidentul”: “cereau, în numele meu, 14.000 euro”

- Advertisement -
PE URMELE ESCROCILOR… Daniel Grosu a spus că va întreprinde toate demersurile pentru a afla cine sunt cei care au încercat să o păcălească pe mama lui: “voi afla numărul lor de telefon și apoi vom mai vedea. Și să veniți, jigodiilor, să-mi bandajați piciorul stâng și să-mi pupați coloana”!

“METODA ACCIDENTUL”… Mama scriitorului vasluian Daniel Grosu a căzut victimă escrocilor care îi păcălesc pe bătrâni. Aceasta a fost sunată, zilele trecute, de un bărbat care i-a spus că fiul ei ar fi fost lovit de o mașină și ar fi suferit mai multe leziuni. Individul i-a cerut 14.000 euro, bani necesari unor intervenții care, potrivit scenariului, i-ar fi salvat viața. “Puțin mai înainte, tocmai am aflat că aș fi fost în spital, după ce aș fi fost accidentat de o mașină și că mi-aș fi rupt piciorul stâng și coloana vertebrală. Un jigodoi a sunat-o pe maică-mea și a anunțat-o toate aceste tenebre, după care i-a dat telefonul și jigodiei de lângă el, care pretindea că ar fi soția mea. Și cereau, în numele meu, 14.000 de euro. Fără să știe că biata maică-mea nu mai are bani decât de o legătură de ridichi!”, a povestit în mediul online scriitorul Daniel Grosu.

De asemenea, acesta a spus că va întreprinde toate demersurile pentru a afla cine sunt escrocii care au încercat să o păcălească pe mama lui: “Clasica metodă “acccidentul”.Dar aceste jigodii vor plăti, îi voi găbji (n.r. prinde). Mama mea are 84 de ani, a avut un accident vascular cerebral, nu le permit la toți mârlanii să-i mărească tensiunea. Mâine voi afla numărul lor de telefon și apoi vom mai vedea. Și să veniți, jigodiilor, să-mi bandajați piciorul stâng și să-mi pupați coloana”, a mai scris în mediul online Daniel Grosu. “Metoda accidentul” este descrisă de polițiști printr-un apel telefonic către victimă, căreia i se comunică o știre șocantă, în esență constând în aceea că un membru al familiei sale a fost implicat într-un accident rutier care s-a soldat cu urmări grave, iar pentru diminuarea consecințelor legale și/ sau medicale ale evenimentului se solicită o sumă importantă de bani. “Ca o metodă de selectare a victimelor, autorii apelează cu precădere numere din rețeaua de telefonie fixă. Trebuie subliniat că în majoritatea cazurilor infractorii nu au nicio informație prealabilă cu privire la victimele lor, acestea fiind contactate absolut întâmplător. Singurul reper pe care autorii se sprijină în acțiunea lor este dat de zona – localitate, cartier, eventual stradă – în care se află locuința victimei, întrucât, prin accesul la Internet, pot fi accesate cărțile virtuale de telefon, unde se găsesc și aceste date. Apelurile telefonice care anunță presupusul accident al unei rude sunt efectuate la ore târzii din noapte, ceea ce limitează posibilitatea de reacție a victimelor care sunt luate prin surprindere. Infractorul declanșează discursul-legendă, care este dramatizat și susținut, după caz, de două sau mai multe personaje. La realizarea scenariului pot participa mai mulți infractori, fiecare dintre ei interpretând câte un rol credibil ( avocat, polițist, procuror, medic, etc ), dar poate fi interpretat și de către un singur autor, care își asumă roluri diferite, pe care le susține prin schimbarea vocii. Pentru a amplifica tensiunea emoțională, convorbirea poate fi însoțită de țipete de durere ale presupusei victime a accidentului, sau a presupusului autor care solicită disperat aducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate telefonic pentru a scăpa de răspundere. Pentru sprijinirea ideii că cel care a comis accidentul riscă rigoarea severă a legii, se prezintă victimei că presupusul accident rutier avut loc pe trecerea de pietoni și/ sau în condițiile în care cel vinovat se afla sub influența alcoolului, iar banii trebuie trimiși de urgență”, explică polițiștii.

Cum operează escrocii: “i se cere victimei să-i comunice dacă deține unul sau mai multe telefoane mobile și să nu ia legătura cu alte persoane”

Potrivit scenariului pe care îl aplică de obicei escrocii, odată ce victima este prinsă în plasa poveștii mincinoase și se arată dispusă să dea o sumă de bani corespunzătoare solicitării infractorului, acesta caută să realizeze controlul deplin al posibilităților victimei de a comunica. “În acest scop, infractorul cere victimei să nu întrerupă convorbirea purtată pe telefonul fix, să-i comunice dacă deține unul sau mai multe telefoane mobile, să nu ia legătura cu alte persoane. De cele mai multe ori, persoanei apelate i se cere să depună suma de bani într-un cont, care îi este comunicat. Au existat cazuri în care, în lipsa unor sume de bani disponibile din partea victimei, infractorul solicită alte bunuri de valoare (bijuterii, opere de artă, etc). În ultimele cazuri înregistrate în evidența poliției, banii sunt ridicați de o persoană, care se prezintă la domiciliul victimei . Această persoană, care poate fi bărbat sau femeie, complice cu cel de la telefon, care prezintă încredere, atât prin felul cum este îmbrăcată, dar și printr-un vocabular decent, ia banii și se face repede nevăzută. În momentul în care victima realizează că a fost înșelată, este prea târziu pentru a mai recupera banii și se adresează poliției. Indiferent că infractorii dovedesc anumite abilități intelectuale sau nu, factorul care înfrânge rezistența victimei este, de fapt, șocul emoțional resimțit de aceasta și complexul de gânduri contradictorii pe care le are în legatură cum modul în care ar trebui să acționeze. Ceea ce face diferența între succes și eșec este acel tip de persoană care întrunește anumite vulnerabilități care o transformă în victimă fără a exista diferențe date de gen, status socio-economic, instruire sau experiență de viață”, au mai explicat polițiștii. Aceștia le recomandă vasluienilor să nu dea curs instrucțiunilor primite telefonic de la persoane necunoscute, care pretind că reprezintă rudele „implicate în accidentul rutier”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

    • Daniel Grosu a publicat zece cărți până acum și mai are una în pregătire, de asta este scriitor! Oricine poate să bea, dar nu oricine poate să scrie! Tu ce ai scris până acum, măi, creier fără striații? Marș în neant, lepădătură!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.