Management defectuos la Muzeul de Ştiinţele Naturii
Nereguli constatate: sporuri „neajustate” legal şi lipsa unui om special desemnat să se ocupe de achiziţiile publice
Cel mai recent audit comandat de conducerea Consiliului Judeţului la  Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii a scos la iveală câteva nereguli  destul de mari comise de actuala conducere. Vorbim despre faptul că  reducerea salariilor din iunie 2010, legiferată de Guvernul Boc, nu s-a  aplicat şi pentru un spor salarial încasat de 31 dintre angajaţi (sporul  de calculator). Deşi managerul muzeului nu beneficiază de acest spor,  ci de o îndemnizaţie stabilită de ordonatorul principal de credite, cei  care au efectuat auditul au găsit şi în dreptul lui aproximativ 2.000 de  lei în plus la salariu. Comisia de audit a dispus demararea  procedurilor legale de recuperare a acestor bani, lucru pe care  managerul Camelia Moroianu şi l-a asumat. O altă neregulă constată la  finalul auditului şi trecută în raport se referă la faptul că un  angajat al Muzeului a fost menţinut interimar într-o funcţie timp de…  şapte ani. Explicaţia managerului Camelia Moroianu a venit şi în acest  caz: „Până în noiembrie 2011 nu a existat niciun cadru legal şi nici  resurse bugetare pentru organizarea unui concurs. După efectuarea  modificărilor legislative se va putea opta fie pentru demararea  procedurilor de organizare a concursului, fie de modificare a  organigramei”, spune Camelia Moroianu.
 
Achiziţiile publice, fără control!
Cea  mai gravă deficienţă constatată este însă faptul că nimeni din muzeu nu  a avut delegate din partea managerului competenţe pe parte de achiziţii  publice. Au fost doar câteva desemnări verbale, care nu au însă nicio  valoare. În aceste condiţii, numai în 2011, 37 din cele 38 de achiziţii  publice s-au făcut prin atribuire directă, încălcându-se astfel  Ordonanţa 34, care spune că cel puţin 40% din achiziţiile publice  trebuie să se facă prin SEAP. „În 2010 au fost restructurate 29 de  persoane, iar în 2011 au plecat şi cele două persoane care se ocupau de  achiziţiile publice. Nu am avut cadru legal să angajăm alţi oameni.  Acum, probabil că vom înainta Consiliului Judeţului un proiect de  modificare a organigramei şi a statului de funcţii în care obligatoriu,  la compartimentul tehnic, să fie trecute două posturi cu atribuţii în  domeniul achiziţiilor publice”, ne-a explicat Camelia Moroianu.
Concluzia  celor care au efectuat acest audit este una dură: management defectuos  în 2011. Din cele 14 obiective verificate, pentru opt s-a dat rezoluţia  „Critic”, pentru patru s-au dispus îmbunătăţiri şi doar două sunt  considerate funcţionale.
www.viata-libera.ro