spot_imgspot_img
7.9 C
Vaslui
18-apr.-2024

Mandat de arestare pentru tâlharul lăsat sub control judiciar de magistrații bârlădeni!

- Advertisement -
Șaim Cornel Andrei

DREPTATE…Un caz ieșit din comun petrecut la Judecătoria Bârlad, când  polițiștii au prins un tâlhar în flagrant, iar judecătorii l-au plasat sub control judiciar, a fost semnalat zilele trecute!  Ieri însă, judecătorii  vasluieni au admis apelul făcut de procurorul de caz astfel că Șaim Cornel Andrei, căci el este tâlharul,  a primit 30 de zile de arest preventiv. Pentru că… fapta a fost comisă în stare de recidivă, iar pedeapsa pentru faptele sale se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani! Șaim a ajuns după gratii în arestul IPJ Vaslui, iar avocatul său a contestat decizia magistraților vasluieni la Curtea de Apel Iași.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bârlad  au probat  activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.   În data de 11 ianuarie a.c., ora 09.20, un echipaj de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției Municipiului Bârlad a depistat, în flagrant, un bărbat  ce sustrăgea  două  televizoare dintr-o locuință situată pe strada Gh. Marinescu, din municipiul Bârlad.  Bărbatul, Șaim Cornel Andrei, bănuit de comiterea infracțiunii,  a  încercat, prin violență, să-și asigure scăparea,  a părăsit perimetrul imobilului, însă a fost urmărit  și interceptat de polițiști, în apropiere, fiind condus la sediul Poliției Municipiului Bârlad pentru cercetări. Practic, Cornel Șaim  a fost  surprins de polițiști când părăsea casa, care în acel moment nu era locuită, cu două televizoare în brațe. Când a dat cu ochii de polițiști, acesta i-a îmbrâncit și a luat-o la fugă. Dar  nu a fugit decât vreo 400 de m, după care polițiștii l-au prins.  Prejudiciul  cauzat,  în  valoare  de 7000 de lei, a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate. Urmare a probatoriului  administrat, în data de 11 ianuarie a.c., polițiștii au luat față de bărbat  măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de 12 ianuarie acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad pentru dispunerea unei măsuri preventive. Judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Judecătoriei Bârlad a luat însă măsura controlului   judiciar  pentru  60 de zile.

Parchetul Bârlad a contestat, judecătorii vasluieni l-au arestat!

Procurorul de caz a contestat decizia judecătorilor bârlădeni, cerând ca Șaim Cornel Andrei să fie arestat preventiv, lucru cu care magistrații vasluieni au fost de acord:

„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecatoria Bârlad împotriva încheierii nr. 10 din 12.01.2021 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bârlad pe care o desfiinţează în parte. Rejudecând cauza:  admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad privind luarea măsurii arestarii preventive faţă de inculpatul Șaim Cornel Andrei. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Șaim Cornel Andrei, cercetat pentru savârşirea infracțiunii de tâlhărie calificată comisă în stare de recidivă, faptă sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani închisoare, pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii  în executare a mandatului de arestare preventivă. În baza art. 230 Cod de procedura penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele  inculpatului  Șaim  Cornel Andrei.”, se menționează pe site-ul Tribunalului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.