spot_img
spot_img
11.5 C
Vaslui
26-aug.-2025

Mandate de arestare prelungite pentru traficanții care vindeau droguri elevilor

- Advertisement -

DECIZIE… După o scurtă perioadă de timp în care au crezut că vor scăpa de gratii și vor putea ajunge în arest la domiciliu, cei doi traficanți de droguri vasluieni care vindeau droguri de risc și mare risc elevilor de liceu rămân în spatele gratiilor. Magistrații Tribunalului Vaslui au decis prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile, dar decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Cei doi, Macovei Sabin, de 27 de ani și Ciurescu Manea Florin Andrei au fost prinși la începutul lunii martie de către procurorii DIICOT și acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată. Grav este faptul că, printre clienții celor doi se numărau inclusiv elevi din școlile vasluiene.

Dacă, la cea de-a doua înfățișare în fața judecătorilor de drepturi și libertăți, norocul a părut să fi dat peste Macovei Sabin și Ciurescu Manea Florin Andrei, arestați la începutul lunii martie după ce au fost acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, la cea de ieri, judecătorii au decis prelungirea mandatului de arestare. “Constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații Macovei Sabin, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată (5 acte materiale), Ciurescu-Manea Florin-Andrei, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată (3 acte materiale). Menține măsura arestării preventive față de inculpații Macovei Sabin și Ciurescu-Manea Florin-Andrei. Legalitatea și temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul procedurii de cameră preliminară, periodic, înainte de expirarea termenului de 30 de zile. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia instanței. Ciurescu Manea Florin Andrei este un fost sportiv de performanță care a jucat handbal la Clubul Sportiv Municipal Vaslui până în urmă cu doi ani când a decis să își caute echipă peste hotare. Numai că, în loc de echipă, acesta a prins gustul stupefiantelor și a intrat în vizorul anchetatorilor. Mai mult, cei care îl cunosc povestesc că își pregătea documentele necesare pentru a da examen la o școală de subofițeri de poliție. A fost prins pe data de 3 martie, când polițiștii au descins la locuința acestuia din suburbia Moara Grecilor. La percheziții au fost descoperite droguri și bani. Ciurescu nu acționa de unul singur, ci împreună cu complicele lui, Macovei Sabin. Afacerea părea să le meargă bine, mai ales că Ciurescu oferea droguri de risc și mare risc și cu titlu gratuit, o tehnică folosită de traficanți pentru a-și atrage apoi clienți. Grav este faptul că, printre clienții celor doi, s-au numărat inclusiv minori, elevi din școlile din județul Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Omu e un depravat din orice punct de vedere,un om de nimic care făcea figuri pe banii părinților. Sper sa l țină acolo mult și bine ca merită

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.