Marii fermieri: Sunt semnele unui an agricol excelent. Dar nu vom ieftini
Deşi spun că există toate premisele pentru ca 2011 să aducă o producţie foarte bună în agricultură marii moşieri nici nu se gândesc la posibile ieftiniri ale alimentelor. Şi asta pentru că, spun ei, lumea întreagă este aproape de o criză alimentară fără precedent.
Cei mai mari moşieri ai ţării spun acelaşi lucru: anul agricol 2011 are premisele să fie unul foarte bun şi doar o secetă prelungită ar putea să-l compromită. În cazul în care clima ar urma să ţină cu România agricultura poate ajuta PIB-ul să-şi dubleze creşterea economică prognozată pentru acest an.
Cu toate că producţia ar putea fi sensibil mai mare decât cea din ultimii ani, agricultorii se feresc să spună că preţurile vor scădea. Ba chiar marşează, în continuare, pe scenariul apocaliptic al crizei alimentare care ne va lovi în curând şi care ar urma să scumpească masiv toare alimentele. „Anul e mai mult decât promiţător. Condiţiile pedo-climatice sunt excelente, s-a rezolvat şi deficitul de apă din sol. Dacă nu dă vreo secetă peste noi ne putem aştepta la producţii record”, spune, pentru Money.ro, Culiţă Tărâţă, cel care exploatează 70.000 de ha de teren agricol.
Întrebat dacă o producţie mare poate împinge în jos preţurile inflamate ale alimentelor, omul de afaceri schimbă brusc tonul. „ Pe de o parte avem contextul internaţional cu ani întregi de secetă care au drămuit substaţial producţia agricolă şi cu trendul de a se folosi plante care ar putea intra în alimentaţie la producerea de energie. Pe de altă parte avem situaţia noastră cu 2,5 milioane de terenuri nelucrate pe care se plătesc subvenţii şi cu extraordinara fragmentare a exploataţiilor existente care produc doar la subzistenţă.
Micii fermieri trebuie să înţeleagă că asocierea este obligatorie dacă vor să supravieţuiască şi să facă, într-adevăr, producţie. Nu prea văd nimic din toate astea aşa că văd viitorul mai degrabă în gri spre negru. Sigur ne paşte o criză grea. Poate chiar foamete”, afirmă Tărâţă. Potrivit acestuia este de aşteptat ca preţurile produselor alimentare să continue trendul început la jumătatea anului trecut şi să urce în continuare.
„Şi cu degetele ar trebui să scormonim pământul să plantăm ceva. E singura soluţie a României să iasă la liman”, mai spune agricultorul.
Şi Adrian Porumboiu cu cele ale lui 50.000 de ha cultivate în Vaslui vede un 2011 foarte bun pentru recoltă „dacă plouă cât de cât în mai şi iunie” dar şi un viitor sub spectrul foametei. El spune că românilor li se va trage de la faptul că au lăsat suprafeţe imense de teren necultivate în timp ce alte naţii fac recolte chiar şi în deşert.
„ O să vedem ce n-am mai văzut. Preţul alimentelor va urca la cer, o să vedeţi. Se va întâmpla şi asta. Stocurile sunt limitate la nivel mondial. Venim după doi ani de secetă extremă în Rusia şi Caucaz. Nu mai punem cei aproape 7 miliarde de oameni care cer din ce în ce mai multă mâncare. Ei, în condiţiile astea noi ne permitem să lăsăm sute de mii de hectare de pârloagă în loc să se facă asociaţii puternice de fermieri care să exploateze din ce în ce mai mult teren. Avem o şansă enormă. Avem pămânuturi extraordinar de rodnice şi forţa de muncă ieftină. E şansa noastră acum să jucăm cartea agriculturii”, crede Porumboiu.
Omul de afaceri mai spune, însă, că trebuie ca românii să renunţe să aştepte să le dea cineva ceva de-a gata şi să înceapă să se organizeze şi să atragă fonduri europene. „Încă suntem obisnuiţi ca un tătuc să ne dea toate cele. Nu se mai poate aşa. Trebuie iniţiativă şi multă, multă muncă”, este crezul lui Porumboiu.
Mai ponderat este Ioan Niculae care exploatează, prin intermediul InterAgro, 55.000 de ha de teren agricol. Moşierul nu se hazardează. Spune doar că anul agricol pare bun pentru că prognoza meteo dar şi cantitatea de apă din sol sunt favorabile. Cât despre criza alimentară, Niculae este mai degrabă sceptic şi nu crede că ar fi posibilă într-o ţară precum România. Dar ar putea fi de dorit dacă ar deschide ochii guvernanţilor la problemele din agricultură. „Poate un şoc foarte puternic, precum o criză alimentară, ne va deschide ochii şi vom vedea ce e de făcut pentru România”, apreciază latifundiarul.
Suprafaţa agricolă totală a României este de 14,7 milioane de hectare. Mai mult de o cincime este nelucrată.
Ultimul an excepţional pentru agricultură a fost 2007. Agricultura a contat, atunci, cu 1,5% la creşterea economică de 6%. În acelaşi procent ar putea conta şi anul acesta, potrivit lui Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Prognoza oficială pentru acest an este de 1,5% creştere economică. Anul agricol foarte bun ar aduce, astfel, un plus de 1 – 1,5% la avansul PIB-ului.
money.ro