Marinela Chelaru a dezvăluit că în ciuda faptului că a făcut șase ani de facultate și a avut o carieră înfloritoare ca actriță de comedie, primește o pensie mizeră și se confruntă cu mari probleme de sănătate.
Marinela Chelaru, simpatica actriță din grupul umoristic Vouă, a vorbit, într-un interviu recent, acordat revistei Viva, despre starea ei de sănătate, dezvăluind că dacă nu ar fi existat soțul ei, cel mai probabil ar fi murit, având în vedere că în fiecare lună încasează o sumă extrem de mică de la stat.
Actrița a mărturisit că a fost pe patul de moarte, iar o intervenție chirurgicală la inimă i-a salvat viața în ultimul moment. Totuși actrița nu s-a putut recupera în întregime și încă se mai confruntă cu dificultăți din punct de vedere al sănătății.
„Mi-e frică să ies din casă, nu sunt vaccinată, pentru că am probleme cu inima. Dacă cineva îmi garantează că voi fi bine, după vaccin, acum îl fac.
Nici acum, la trei ani de la intervenția chirurgicală, nu mai sunt cum eram la început.
Credeam că voi reveni, dar cu inima nu e de glumit. Nu mai am putere, mă feresc să-mi forțez inima, mi-a limitat niște lucruri, am tot sperat. „, a mărturisit actrița.
Acum trei ani, Marinela Chelaru a fost la un pas de moarte. A suferit un infarct, iar doctorii au reușit să-i salveze viața în ultima clipă, ea întorcându-se deja pe scenă, alături de membrii grupului umoristic.
Marinela Chelaru a fost convinsă cu greu de doctorița ei să fie operată la inimă, având un diagnostic alarmant, care îi punea viața în pericol. …https://www.romaniatv.net/marinela-chelaru-actrita-din-grupul-voua-se-lupta-pentru-viata-ei-cu-o-pensie-umilitoare-la-un-pas-de-moarte-dupa-operatia-pe-inima-am-un-venit-amarat-cu-ce-sa-traiesti_5896773.html