spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Marius Lăcătuş, vechiul şi noul antrenor al Stelei

- Advertisement -

Gigi Becali a declarat aseară că Marius Lăcătuş va conduce Steaua pe viitor, după ce interimatul lui Edi Iordănescu a luat sfârşit după eşecul de la Galaţi. Anunţul a fost făcut de patronul stelist, unde în altă parte decât la televizor, mai exact la GSP TV.

„I-am zis lui Marius să fie fiară cu jucătorii”, a afirmat, în stilul său caracteristic, guralivul şef de club. Totuşi, fiul Generalului va conduce echipa săptamâna viitoare în meciul cu Napoli, din Liga Europa, apoi îi va face loc pe bancă „Fiarei”.

Lăcătuş fusese unul dintre antrenorii pe care Angel Iordanescu, consilierul patronului stelist, i-l propusese lui Becali după demisia lui Ilie Dumitrescu, alături de Dan Petrescu şi de Gică Hagi. Cum „Bursucul” nu poate rupe contractul cu Kuban Krasnodar, iar „Regele” ezită să semneze cu vreo formaţie până la iarnă, Becali i-a oferit postul lui Lăcătuş.

În primă fază, fostul şeptar a refuzat, dar acum pare decis să renunţe la autoexilul în Spania, unde plecase pentru a-i fi mai bine familiei sale, pentru a pregăti echipa vieţii sale, pe care a mai pregătit-o în două rânduri. Lăcătuş se află la al treilea mandat pe banca grupării cu care a câştigat 10 titluri de campion, însă doar ca jucător.

* Lăcătuş: „Nu mă mut ca ţiganu’ cu cortu’”

DEBANDADĂ

Steaua şi-a dat afară şi interimarul

„Roş-albaştrii” au pierdut ieri la Galaţi, iar patronul Gigi Becali a anunţat înlăturarea lui Edi Iordănescu, care ma rămâne totuşi două meciuri

Andrei Călin

Steaua a pierdut ieri la Galaţi, în faţa Oţelului, scor 0-1, în cadrul etapei cu numărul nouă din Liga I la fotbal. Gălăţenii au deschis scorul în minutul 20, prin Cristi Sîrghi, care a reluat cu capul din şase metri o centrare a argentinianului Viglianti.

„Îl dau afară pe Edi. Jucăm la circ!”

„Roş-albaştrii” au evoluat mizerabil sub comanda lui Edi Iordănescu (32 de ani), aflat la primul meci ca antrenor principal în campionat. Steaua nu a mai câştigat un joc în Liga I de patru runde, de la victoria obţinută la Vaslui (scor 3-0), pe 22 august. După partidă, Gigi Becali şi-a continuat delirul specific.

„E clar că Edi nu poate să conducă echipa. Nu jucăm nimic de patru etape. Jucăm la circ! Aşa o să le dau şi eu bani, la circ. Nu avem antrenor! Piţurcă este un antrenor adevărat, îmi pare rău că nu i-am dat garanţii. Edi va mai rămâne la meciul cu Napoli şi la ăla cu Sportul”, a urlat Gigi.

Edi părea resemnat la final: „Mi se părea normal să plec odată cu Ilie Dumitrescu. Am rămas pentru că făcusem pregătirea cu echipa. Steaua are nevoie de o soluţie stabilă. Nu poţi să-i mobilizezi pe jucători, când zilnic se vehiculează câte un alt nume de antrenor care preia echipa”, a declarat Iordănescu junior.

Cristi Tănase a primit banderola de căpitan, după ce la mijlocul săptămânii, în meciul din Cupa României, cu Gaz Metan CFR Craiova, aceasta fusese purtată de Bănel Nicoliţă.

S-a făcut voia lui Gigi

Cel poreclit „Jardel” a fost folosit ieri pe postul de fundaş dreapta. Ultima dată când Nicoliţă a jucat la Steaua în acea poziţie a fost la derby-ul cu Dinamo, în primăvara anului 2008. Atunci, „roş-albaştrii” au fost învinşi de „câini”, în Ştefan cel Mare, scor 1-2.

Pe de altă parte, argentinianul Pablo Brandan a evoluat în partea stângă a liniei mediane, acolo unde a fost cerut de Gigi Becali. Finanţatorul Stelei îi ceruse lui Ilie Dumitrescu, înaintea partidei cu Astra Ploieşti, să îl folosească pe jucătorul transferat de la Unirea Urziceni ca mijlocaş stânga, dar Ilie nu a ţinut cont de această indicaţie, iar Brandan a jucat mijlocaş central.

TRĂIRI DE TATĂ

„Generalul” a avut emoţii mari la debutul fiului său în campionat

Gigi Becali a venit ieri la Galaţi însoţit de Anghel Iordănescu, cel care i-a devenit principalul sfătuitor în materie de fotbal. „Nu am nicio emoţie la jocul ăsta”, a afirmat Gigi, în stilul său pompos, pe când echipele erau la încălzire.

De partea cealaltă, Iordănescu senior recunoscuse că şi-a făcut griji. „Bineînţeles că sunt emoţionat”, a spus „Generalul” înainte ca fiul său să debuteze ca antrenor de Liga I.

3 antrenori
a avut Steaua în acest sezon: Piţurcă, Ilie Dumitrescu şi Edi Iordănescu

LIGA I

Oţelul- Steaua: 1-0
Marcator(i): Sîrghi (20)

OŢELUL GALAŢI: Grahovac 7, Râpă 8, Sîrghi 6, Sg. Costin 6, Sălăgeanu 7, Giurgiu 7, Neagu 6, Antal 6 (85, Petean), Viglianti 7, Ochiroşii 5 (55, S. Ilie 6), Paraschiv 6 (65, Borbely 6).
Antrenor: Dorinel Munteanu

STEAUA: Tătăruşanu 5, Nicoliţă 5, Abrudan 5, Geraldo 4, Latovlevici 5, Bicfalvi 4 (41, R. Gomes 4), I. Apostol 4, Cr. Tănase 5, B. Stancu 5, Brandan 4 (55, Surdu 5), Bilaşco 4 (72, Kapetanos 4).
Antrenor: Edi Iordănescu

Arbitri: I. Kovacs 6 – Cr. Nica 6, Dr. Iliescu 6

Stadion: „Oţelul” – Galaţi; Spectatori: 10.000

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.