Local

„Mãrturisitori sub teroarea atee” – eveniment de referintã organizat la Vutcani, de Episcopia Husilor

INVITATIE… Un eveniment cu o încãrcãturã emotionalã aparte va avea loc sâmbãtã, 11 octombrie, la Vutcani. Este vorba despre Simpozionul National „Mãrturisitori sub teroarea atee. Profiluri vasluiene”, dedicat personalitãtilor misionare de exceptie, care au activat în spatiul Episcopiei Husilor în secolul al XX-lea.

Vutcaniul nu a fost ales deloc întâmplãtor, întrucât douã dintre cele patru fete bisericesti evidentiate se trag anume din aceste locuri. Fratii Haralambie si Vasile Vasilache sunt clericii ortodocsi din rãdãcini pe meleagurile Vutcanilor, care si-au trãit vietile sub amenintarea regimului comunist din România si au avut de suferit mult pentru credintã. Alãturi de ei, în cadrul aceluiasi simpozion, vor fi evocati si Episcopul Martir Grigorie Leu, pãrintele Mina Dobzeu, dar si Sfântul preot mucenic Constantin Sârbu, canonizat în 2024, care, în decursul vietii sale greu încercate de represaliile comuniste, a fost o vreme preot al Catedralei Episcopale din Husi. „Episcopia Husilor organizeazã sâmbãtã, 11 octombrie 2025, în colaborare cu Primãria Comunei Vutcani, Simpozionul National „Mãrturisitori sub teroarea atee. Profiluri vasluiene”, dedicat personalitãtilor misionare de exceptie care au activat în spatiul Episcopiei Husilor în tumultuosul secol XX. Între aceste personalitãti vor fi evidentiati Sfântul preot mucenic Constantin Sârbu, Episcopul martir Grigorie Leu, fratii Haralambie si Vasile Vasilache, originari din Vutcani, si arhimandritul Mina Dobzeu. Evenimentul va debuta cu slujba de pomenire a membrilor familiei Vasilache, oficiatã la ora 10.30 de Pãrintele Episcop Ignatie, la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Vutcani. Lucrãrile Simpozionului vor avea loc de la ora 11.00, în Sala mare a Cãminului cultural din Vutcani. În cadrul simpozionului vor lua cuvântul: PS Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor; Dl. Prof. Univ. Dr. George Enache, de la Facultatea de Istorie, Filosofie si Teologie, Universitatea „Dunãrea de Jos” din Galati; Dr. Marius Vasileanu, profesor si cercetãtor, Bucuresti; Pr. Dr. Robert Kovacs, redactor Radio Renasterea Cluj-Napoca; Dl Rãzvan Mihai Clipici, Consilier Patriarhal la Sectorul Culturã, Picturã si Restaurare al Administratiei Patriarhale; Prof. Costin Clit, Colegiul National „Cuza-Vodã” din Husi, istoric si cercetãtor; Arhim. Zaharia Curteanu, exarh al mãnãstirilor din Episcopia Husilor. Evenimentul va fi moderat de Pr. Cosmin Gubernat, consilier cultural al Episcopiei Husilor”, au transmis reprezentantii Episcopiei Husilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button