spot_img
spot_img
10.5 C
Vaslui
25-mai-2025

Maşina fiului cel mare al primarului din Deta a fost găsită în Timişoara

- Advertisement -

Poliţiştii timişoreni au găsit maşina fiului cel mare al primarului din Deta, Bogdan Roman, dat în urmărire generală după ce a fost emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile pe numele său în urma scandalului soldat cu trei înjunghiaţi.

”Maşina – un Seat roşu, care, din datele pe care le avem, este a lui Bogdan Roman – a fost găsită de poliţiştii mei în urmă cu două zile, în Timişoara, şi a fost cercetată criminalistic, dar nu am vrut să mediatizăm acest lucru, pentru a nu periclita demersul anchetei. Autoturismul s-a găsit la adresa unde se pare că el locuia în chirie cu iubita lui”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Andreea Cinteză, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Potrivit acesteia, la o locuinţă din apropierea terasei unde a avut loc scandalul de la sfârşitul săptămânii trecute, în care sunt implicaţi şi copiii primarului din Deta, poliţiştii au descoperit, joi, un pistol şi mai multe săbii, cuţite şi bâte.

Experţii de la Arme-Exploziv vor stabili dacă este vorba despre armă de foc sau cu aer comprimat.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş efectuează verificări în vederea depistării şi reţinerii lui Bogdan Daniel Roman, de 32 de ani, din Deta, pe numele căruia s-a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Bogdan Daniel Roman este unul dintre cei doi fii ai primarului oraşului Deta implicaţi în scandalul ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în localitate, în urma violenţelor fiind înjunghiaţi trei tineri, care au necesitat spitalizare.

Călin Roman şi alţi trei tineri se află în arestul Poliţiei Timiş, după ce, luni, magistraţii Judecătoriei Deta au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, la solicitarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Poliţiştii timişoreni fac apel la populaţie ca, în cazul în care-l identifică pe Bogdan Daniel Roman, să anunţe de îndată.

În zona Timişoarei au fost instituite filtre ale Poliţiei încă de duminică seara, când „lotul Deta” a fost reţinut şi adus la Timişoara.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.