MIRACULOS… Știați că mugurii și frunzele de alun sunt comestibile? Ligia Pop, autoare a zece cărți și consultant în nutriție, a precizat că mugurii nedesfăcuți sau cu frunzele abia ieșite, pot fi culeși în martie-aprilie și pot fi folosiți în amestec cu alte plante sălbatice la piureuri, mâncăruri de legume, pâine, salate si diverse preparate reci. De asemenea, pot aromatiza sarea, băuturile alcoolice și pot fi uscați și combinați cu alte plante, drept condiment. Gustul lor este ușor amărui. Frunzele tinere se pot consuma asemănător formei de consumare a mugurilor, adică adăugate în salate ori gătite împreună cu alte legume. Florile masculine, denumite “Mâțișori” erau folosite încă de pe vremuri în înmulțirea făinii, ele fiind uscate în prealabil și apoi transformate în pulbere pe care oamenii o adăugau la făina din cereale. Nefiind o făină panificabilă, idealul este ca cea provenită de la florile masculine ale alunului să nu depășească aproximativ 40% din conținutul total al făinii.
Mâțișorii de alun, cei mai buni și apreciați în februarie!
“În februarie putem găsi aceste minuni ale naturii, mâțișorii de alun, foarte tare apreciați încă din secolul XIX, când se făcea din ei o făină specială pentru diverse preparate culinare, pline de polen, un polen atât de aromat de primăvară, de început de primăvară. Ei sunt folosiți atât în stare uscată, cum am spus uscați pe un șervet de bumbac, pe care vor lăsa polenul și îl vor lăsa ulterior, uscați și transformați în făină, măcinați într-un robot de bucătărie sau într-o râșniță, pentru a avea ceva mai fin, o făină super fină, sau o făină folosită în ceaiuri, mai ales în această perioadă pentru răceli, gripe și alte lucruri sezoniere. Stau și doar mă uit la ei și îi admir cât de frumoși sunt în bătaia soarelui și cât de valoroși sunt pentru sănătatea noastră, a tuturor, și totodată recunoscătoare că sunt peste tot, se pot găsi peste tot, în toate pădurile și nu numai. Se pot mânca și în stare crudă, îi putem adăuga în orice preparat, crud sau gătit, cum dorim dar cu măsură, clar, că altfel ca la toate plantele comestibile, se pot mărunți și adăuga în salată, în smood-uri, în sandwis-uri, în mâncăruri gătite, în băuturi. Am înțeles că dau o anume aromă specială băuturilor acestea fermetate precum băuturile din fructe sau socată, ori altele din această categorie. Cum am spus, din sec. XIX era folosită ca și făina în diverse preparate, iar undeva foloseau cam 40 la sută de făină în acest fel în preparatele lor, în decursul anilor, fiindcă mulți au început să o combine cu făina albă sau chiar Bio și în locul făinii integrale. Am mai spus aceste lucruri extraordinare!”, spune Lidia Pop.
Am cutreierat păduri multe ( vorba poetului) dar nu am găsit niciun alun. Dacă s-au tăiat pădurile la revedere copaci de alun. Din fericire eu am copaci de alun în grădină și au f mulți mărișori dar încă nu au inflorit.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Am cutreierat păduri multe ( vorba poetului) dar nu am găsit niciun alun. Dacă s-au tăiat pădurile la revedere copaci de alun. Din fericire eu am copaci de alun în grădină și au f mulți mărișori dar încă nu au inflorit.