SÃRBÃTOARE…Pe 5 octombrie, de Ziua Mondialã a Educatiei, elevii si cadrele didactice vasluiene se vor prezenta la cursuri normal, însã pe parcursul programului vor fi incluse activitãti pentru celebrarea acestei zile. Cu aceastã ocazie, Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui a transmis un mesaj tuturor factorilor implicati în actul educatiei, dar nu numai lor, ci si simplilor cetãteni care ar trebui, la rândul lor, sã sustinã educatie sub toate formele ei. Redãm în continuare mesajul.
“5 octombrie marcheazã Ziua Mondialã a Educatiei, eveniment de maximã importantã, întrucât evocã faptul cã o educatie de calitate este garantia de reusitã deplinã în profesie si în viata personalã, cheia de boltã a societãtii zilei de mâine care, pentru a face fatã provocãrilor viitorului, trebuie sã evolueze sub semnul pãcii si cooperãrii. Educatia are o valoarea imuabilã si constantã, pentru orice om: îl hrãneste, material si spiritual si îl ajutã sã evolueze, oferindu-i experienta predecesorilor, instrumentele de care are nevoie si modalitãtile prin care, folosind judicios tot ceea ce a învãtat, poate sã se alãture concertului universal, care trudeste la progresul general al umanitãtii. Filosoful grec Platon afirma cã omul care îsi neglijeazã educatia „trece prin viatã cu pasi sovãielnici”. Tocmai de aceea, aflându-ne într-un judet în care sunt multe de fãcut pentru o societate prosperã si sigurã, institutia noastrã, Inspectoratul Scolar Judetean Vaslui, îsi asumã cu maximã responsabilitate rolul de a îndruma si conduce spre o cale sigurã pasii pe care orice beneficiar al sistemului nostru de educatie îi întreprinde, la orice vârstã, spre gãsirea drumului spre împlinire. Surmontând toate dificultãtile, încercãm – zi de zi – sã veghem la dezvoltarea oportunitãtilor de educatie si de formare din judetul Vaslui, veghind în acelasi timp si la pãstrarea intactã a spiritului echitãtii, coroborându-l cu transparenta decizionalã si cu responsabilizarea tuturor actorilor sistemului de educatie. 5 octombrie este, prin urmare, ocazia perfectã sã reflectãm împreunã asupra rolului scolii în bunul mers al societãtii, nepierzând din vedere dimensiunea excelentei – care face ca educatia furnizatã în judetul Vaslui sã fie recompensatã, pe an ce trece, cu tot mai multe distinctii pe plan international. Educatia, sãrbãtoritã în aceastã zi, este unul din cele mai puternice instrumente de luptã împotriva sãrãciei si a inegalitãtilor, singura care poate contribui decisiv la punerea bazelor unei cresteri economice solide. Aducând în prim-plan educatia, ziua de 5 octombrie ne transmite, deci, cã este timpul sã se investeascã mult mai mult în acest sector de importantã vitalã pentru o natiune.”