Prof. Milutã Moga
Toatã mass-media nationalã s-a inflamat acordând spatii mari evenimentelor de la Scoala nr. 10 „Maria Rosetti” din Bucuresti, acolo unde o învãtãtoare umilea si escroca pãrintii. Din pãcate, evenimentul nu este singular, el venind din vremuri mult mai vechi, fiind practicat cu prioritate, în asa-zisele scoli cu „fite” din întreaga tarã. La sate, în scolile de cartier din orase, fenomenul este cu totul întâmplãtor, fiind practicat de unele cadre didactice, cu caracter îndoielnic, ce acced, în special, din familiile de parveniti. În rest, dascãlii adevãrati, si sunt cu zecile de mii, devin a doua familie pentru copiii proveniti din medii modeste. Acesti „domni Trandafir” sunt mentorii tinerelor vlãstare si, nu de putine ori, din câstigul lor nu ezitã sã-si sprijine discipolii. Problema cardinalã a învãtãmântului românesc o reprezintã dintotdeauna subfinantarea de cãtre stat, atât pentru cheltuielile materiale, cât si pentru plata cât de cât onorabilã a slujitorilor scolii. Vã spune lucrul acesta un om care a slujit cu stoicism scoala, timp de 46 de ani, de la profesor de scoalã sãteascã, la director si profesor de învãtãmânt preuniversitar. Niciodatã nu s-au dat bani suficienti pentru a fi creat un cadru ambiental unei munci tenace, de calitate. S-a umblat numai cu improvizatii, cu lucruri de mântuialã. De regulã, reparatiile sau asa-zisele igienizãri erau sau sunt fãcute de meseriasi îndoielnici, cu firme clientelare ale autoritãtilor locale si care furau sau furã pe rupte. Orice încercare de ripostã era sau este taxatã ca indisciplinã si cu urmãri imprevizibile. În atare situatie, cadrele didactice erau si sunt nevoite sã se „descurce” pentru procurarea consumabilelor, pentru perdele, fete de masã, coperti de cataloage, substante pentru experientele de laborator, materiale pentru orele de Educatie Fizicã si multe altele, inclusiv procurarea florilor pentru notabilitãtile care îsi mai aduceau sau îsi aduc aminte sã mai treacã prin scoli. Revenind la cazul de la Bucuresti, el trebuie rezolvat urgent si nu tãrãgãnat sãptãmâni întregi. Din pãcate, totul seamãnã cu o manevrã de tip nou. Pentru a nu spori nemultumirile cadrelor didactice din întreaga tarã de întârzierea plãtii salariilor, pentru evitarea unor mari miscãri sindicale s-a dat curs acestei diversiuni, inflamând voit întreaga mass-media. În finalul acestei luãri de pozitie si pentru a se întelege mai bine starea de spirit din sistemul de educatie precizez cã pensia unui profesor din învãtãmântul preuniversitar, cu gradul didactic I si peste 40 de ani de vechime este cam la jumãtatea pensiei unui fost plutonier de militie sau de armatã, la mai putin de o treime din pensia unui tortionar, a unui securist sau a unui fost activist de partid. Ne mai mirãm de calitatea îndoielnicã a învãtãmântului si de moralitatea unora dintre colegii nostri. De altfel, multi dintre cei tineri sunt scoliti în conditii îndoielnice în institutii, de regulã, particulare si cu contributii substantiale. Gata, ajunge! Ati fãcut prea multe experimente cu noi! Lãsati locul liber adevãratilor profesionisti si cu o moralitate integrã! Depolitizati urgent învãtãmântul, una dintre putinele sanse care sã contribuie la asanarea crizei morale ce inundã societatea româneascã!
