spot_imgspot_img
20.2 C
Vaslui
29-mart.-2024

Mihalachi umblã cu leacuri “gingase” la spitalul vasluian

- Advertisement -

Protocolul de preluare a Spitalului Judetean de Urgentã de cãtre Consiliul Judetean (CJ) Vaslui vrea sã fie, în conceptia presedintelui CJ, Vasile Mihalachi, o paginã nouã în istoria activitãtii spitalului. Adicã bolnavii nu se vor mai pârtâi unii în nasul celorlalti, stând câte doi în pat, gândacii îsi vor face bagajele si vor pleca din saloanele unde doar ei se mai bucurã de servicii bune, nu va mai fi “panã” de medicamente, iar asistentele nu vor uita sã-ti facã injectia la timp, fapt pentru care vei mai trãi, nefericit si muribund, încã o zi în spital. În spitalul care, de altfel, stã sã se dãrâme, dar pentru care existã un proiect de reabilitare de zeci de milioane de euro, dar care, bineînteles, încã nu este pus în practicã, alãturi de alte proiecte mult trâmbitate de CJ Vaslui. Iatã ce vrea domnul Mihalachi: “Vreau sã se audã numai lucruri bune despre spital, sã nu se mai scrie despre spagã, licitatii trucate si alte lucruri urâte”, sau “Nu fac politicã de cadre, dar cine nu cupleazã acolo, pleacã!” (nu e vorba despre hârjoneli sexuale în gãrzile de noapte, cum s-ar întelege, ci presedintele Mihalachi vrea sã spunã cã personalul trebuie sã conlucreze în desfãsurarea activitãtii) Altã dorintã aprinsã: “Ministerul Sãnãtãtii nu si-a luat o grijã de pe cap la Vaslui, ci, din contra, nu mi-am propus sã cedez. Vã garantez cã va avea mult de lucru cu Vasluiul!”. Presedintele a încheiat, printre alte “promisiuni” în stilul una caldã, alta rece, cu “Gingãsia si vorba bunã câstigã în fata duritãtii!”. Ce vrea cu adevãrat presedintele Mihalachi sã facã din spitalul vasluian? Simplu, toti de acolo sã stea drepti în fata lui, sã le urle în urechi cât poate de tare, toatã lumea sã zâmbeascã si sã-i spunã cã face lucruri bune si cã fãrã el nu se puteau face aceste lucruri si, foarte important, sã-si punã acolitii în Consiliul de Administratie si în posturile cheie. Pentru Vasile Mihalachi nu e suficient sã te raliezi, sã te aliniezi. Trebui sã o faci în spirit comunist, adicã sã-ti pãstrezi cumva singurãtatea, sã te dedai la santajul intelectual servit pe fatã, sã nu faci cum crezi tu cã e mai bine în munca ta, ci sã faci rãu, dar neapãrat cum spune altul. În acelasi timp, trebuie sã strigi tare cã esti “cu bãietii”. Perspectiva desprinderii, cea a colaborãrii fertile, a liberului dialog este anulatã. Trebuie neapãrat sã te simti fragil, sã devii manevrabil, fãrã identitate sesizabilã. Dacã nu-ti place, poti pleca. Si asta imediat. Presedintele Mihalachi spune, ca vulpile sirete din fabule, cã “gingãsia si vorba bunã trebuie sã facã treabã” în spitalul vasluian care, “eliberat” acum dintr-o imaginarã sferã a coruptiei, iatã, si-ar fi gãsit fãgasul normal sub “blânda oblãduire” a sefilor pesedisti. Numai cã lucrurile nu vor sta asa. Spitalul Judetean Vaslui va deveni, ca si celelalte institutii din subordinea CJ, o bucatã din patria monocolorã a lui Mihalachi. Patria lui “sau-sau”.

P. S. Înaintea semnãrii protocolului, Vasile Mihalachi, în glumã, spune acesta, a dorit sã-i “aseze” cum vrea el în salã pe sefii institutiilor din sãnãtate. Unii neapãrat în dreapta, altii neapãrat în stânga, arãtându-le cã aici stau numai cum vrea el, nu cum vor ei. Mesaj mai clar nici cã se putea…

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.