Peste 1.000 de sibieni au întâmpinat joi seară moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, venite tocmai de pe Muntele Athos. Credincioşii, împreună cu un sobor de preoţi, au pornit într-o procesiune prin centrul istoric al oraşului după care moaştele au fost depuse în catedrala mitropolitană. A fost îmbulzeală, dar însuşi mitropolitul Ardealului i-a liniştit pe oameni.
Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul au fost aduse de călugării de la Schitul românesc Prodromu de pe Muntele Athos, la iniţiativa unui om de afaceri din Mediaş. Mii de oameni au dorit să împărtăşească acest moment şi să se închine la moaştele Sfântului Ioan Botezătorul.
„Dacă noi nu am reuşit să ajungem la sfintele moaşte, au venit ele la noi. Dumnezeu e mare şi bun şi ne iubeşte. A venit cel mai mare bărbat din lume născut din femeie după Hristos, Ioan Botezătorul. Nu avem ocazia asta atât de des şi să ne rugăm lui ca el să se roage lui Hristos să facă oamenii mai buni”, au spus enoriaşii.
Odată cu moaştele Sfântului Ioan Botezătorul au fost aduse şi moaştele Sfântului evanghelist Matei, ale Sfântului Ştefan şi ale Sfintei Muceniţe Varvara. Acestea vor rămâne la Catedrala Mitropolitană din Sibiu până duminică, după care vor fi duse la Cluj-Napoca şi la Braşov.
REALITATEA.NET