Zeci de mii de greci au luat parte duminică la o manifestaţie paşnică împotriva măsurilor de austeritate în centrul Atenei la chemarea aşa-numiţilor „indignaţi”, o mişcare de rezistenţă formată pe internet şi imitată printr-o campanie similară în Spania, informează AFP şi Reuters.
Potrivit poliţiei, peste 50.000 de persoane s-au adunat în piaţa Syntagma /a Constituţiei/ din faţa clădirii parlamentului, duminică după-amiază, scandând „Hoţii, hoţii” la adresa parlamentarilor şi guvernului, la două zile după un acord al primului ministru Georgios Papandreou cu creditorii ţării pentru o extindere financiară în schimbul unui control drastic asupra cheltuielilor şi unor noi sacrificii bugetare.
La Salonic, al doilea oraş al Greciei, în nord, 3.000 de persoane au participat la o adunare de acelaşi tip, potrivit poliţiei, răspunzând unui apel lansat mai ales prin intermediul reţelelor sociale, pentru adunări în pieţele marilor oraşe ale Europei.
Mulţimea purta numeroase steaguri greceşti, dar şi spaniole, portugheze, tunisiene şi argentiniene.
O banderolă desfăşurată în piaţă lângă intrarea în metrou proclama „Aveţi boala, noi avem soluţia. Revoluţie”.
Uniunea Europeană /UE/, Banca Centrală Europeană /BCE/ şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/, cele trei instituţii denumite de greci „Troika”, au deblocat în mai 2010 un împrumut de 110 miliarde de euro destinat Greciei, pe atunci în pragul falimentului.
Aceşti creditori au acceptat vineri să mărească valoarea ajutorului lor în schimbul mai multor constrângeri financiare şi accelerării privatizărilor.
AGERPRES.ro