spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Mii de ieseni primesc apa cu portia

- Advertisement -

In 21 de localitati, apa este rationalizata strict. Oficialii Apavital dau vina pe iesenii care consuma prea multa apa pentru udarea gradinilor. „Instalatiile de furnizare a apei pe care Apavital le-a primit in administrare au niste standarde care prevad doar consumul menajer si casnic al apei”, spun acestia.

Clientii Apavital care primesc apa cu portia din cauza secetei vor mai avea de asteptat pana ce furnizarea apei va reveni la programul normal. De mai mult de o luna, operatorul de apa-canal nu poate gasi o solutie prin care sa poata oferi apa in regim normal. Odata cu inregistrarea temperaturilor caniculare din aceasta vara, anunturile Apavital de furnizare a apei potabile dupa program in unele localitati au aparut aproape zilnic. Locuitorii din peste 20 de localitati sunt nevoiti sa isi faca provizii, deoarece apa ajunge in robinete numai in anumite intervale orare sau, mai rau, o data la doua zile. Primii afectati de restrictiile Apavital au fost clientii din zona Bucium – Barnova, care primesc apa cu portia de la inceputul lunii iulie. Rand pe rand, au intrat pe lista comunele Victoria, Tiganasi, Mosna, Bivolari, Plugari, Deleni, Belcesti, Raducaneni, Siretel, Gorban sau Ciurea. Chiar daca oamenii se plang de lipsa apei pentru care platesc si arata cu degetul catre Apavital, vina cea mai mare le-ar apartine tot lor, pentru ca folosesc apa in exces in alte scopuri decat cel casnic si menajer, sustin reprezentantii regiei. Alaturi de aceasta folosire irationala a apei si de temperaturile extrem de ridicate, oficialii Apavital au gasit si cel de-al treilea vinovat, sistemele puse la dispozitie de unitatile administrative judetene si locale, care nu fac fata solicitarilor. „Instalatiile de furnizare a apei pe care Apavital le-a primit in administrare au niste standarde care prevad doar consumul menajer si casnic al apei. Acum ca se inregistreaza temperaturi foarte ridicate, sistemul nu mai face fata. Totul depinde de cum inteleg oamenii ca trebuie sa consume apa. Noi nu avem competente de forta publica, astfel incat sa impunem fiecarei gospodarii sa consume apa rational. Trebuie sa stiti ca astfel de probleme nu se intampla doar cu Apavital, in mai toate judetele se intampla. Este, pana la urma, o problema de educatie, oamenii trebuie sa inteleaga singuri cum sa foloseasca resursele de apa. Plus ca ar trebui ca si autoritatile abilitate sa se implice, vedeti, Iasul nu a avut de suferit, pentru ca nu sunt asa multe gradini de udat”, a declarat Razvan Manolache, purtatorul de cuvant al Apavital.

Apa este furnizata dupa program in 21 comune si sate iesene. In 13 dintre acestea, apa este furnizata dupa program din cauza „consumului mare de apa, in special la udatul gradinilor”. In acelasi timp, clientii din Focuri, Coarnele Caprei si Belcesti nu dispun de apa decat in anumite intervale din cauza nivelului scazut al apei din rezervoare, iar in Deleni era inregistrat un debit insuficient, din cauza consumurilor mari de vara din gospodarii. Daca in zona Bucium – Barnova apa este distribuita catre consumatori in intervalele orare 6-10.00 si 18 – 22.00, locuitorii din Valea Lupului o duc mai bine, ei nu vor gasi apa la robinet doar intre orele 12 si 16. La Bivolari si Tansa, apa vine numai o data la doua zile, iar in Andrieseni, totul depinde de cantitatea de apa venita de la statia de pompare Stefanesti. „De la rezervorul Libertatea, in ultimele 24 de ore au intrat in rezervorul de la Glavanesti 410 mc de apa, insa furnizarea apei in sistem nu se va face si in zona inalta. Mai precis, furnizarea apei se va face in functie de apa primita de la rezervor Libertatea, Statia de pompare Stefanesti, de la SC Nova Apaserv Botosani”, a explicat Razvan Manolache.

22 tone de apa pentru satele cele mai afectate de seceta

Primaria, impreuna cu noul operator de termoficare Dalkia Romania, distribuie astazi si maine apa potabila in localitatile din judetul Iasi foarte afectate de seceta. Locuitorii din cinci sate vor beneficia de 22,5 tone de apa potabila, imbuteliata in 4.500 de bidoane de cate 5 litri. Satele beneficiare sunt: Curaturi, din comuna Ciurea, Slobozia, Todirel, comuna Barnova, Carbunari, din comuna Grajduri, si Borosesti, din comuna Scanteia. „Pentru a veni in sprijinul populatiei afectate de seceta care loveste judetul Iasi in aceasta perioada, Dalkia si Municipiul Iasi vor distribui apa acolo unde accesul cisternelor cu apa potabila puse la dispozitie de autoritatile locale este extrem de dificil”, a declarat Gabriel Andronache, consilier in cadrul Primariei. Cele peste 4.500 de bidoane de apa vor ajunge la destinatie cu ajutorul camioanelor municipalitatii, prin Biroul de Protectie Civila.

Fara apa calda si fara apa rece in plina vara

Iesenii din centrul orasului au stat mai bine de 13 ore fara apa potabila si apa calda. Din cauza lucrarilor executate de Apavital in Centrul Civic, agentul termic nu a mai fost furnizat in zonele Tudor Vladimirescu, Hala Centrala, Cuza Voda, Ghica Voda, Targu Cucu, Anastasie Panu, Costache Negri, Sfantul Lazar, bulevardul Stefan cel Mare si Gara. Afectati de aceasta sistare au fost 2.500 de consumatori care nu au avut deloc apa intre orele 8.30 si 21. „Punctele termice din aceste zone se alimenteaza cu apa din reteaua Apavital. De aceea, daca apa rece nu merge, se opreste si apa calda”, a spus Razvan Manolache, purtatorul de cuvant al Apavital. Muncitorii angajati de regia de apa au lucrat ieri la intersectia dintre Targu Cucu si strada Stihii, pe strada Sf. Lazar, langa SRI, pe strada Golia.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.