spot_img
spot_img
29.4 C
Vaslui
14-iul.-2025

Ministrul Muncii, anunţ despre plata majorată a pensiilor

- Advertisement -

Marius Budăi, ministrul Muncii, a vorbit, în exclusivitate la România TV despre majorarea pensiilor, dar și la plata acestora.

Ministrul Muncii a făcut în direct la România TV noi precizări cu privire la legea pensiilor. „Acel calendar pe care noi l-am propus până în 2020 și ulterior, trebuie aplicat. Trebuie să ne îndreptăm către părinții și bunicii noștri care încă au pensii mici în România. Suntem în situația în care am avut parte de o altă majorare cu 15% a punctului de pensie, așa cum am spus și prevăzut în buget, s-a majorat valoarea punctului de pensie, s-a majorat și pensia minimă, dar și plafonul până la care se pot achiziționa medicamente compensate. Toate plățile au fost făcute cu noile cuantumuri către Poșta Română, iar acum factorii poștali sunt în plină activitate pentru a duce banii pensionarilor”, a precizat ministrul Muncii, Marius Budăi, în direct la România TV.

Ministrul a clarificat şi situația privind banii pentru pensii asta după ce în ultima perioadă s-a vehiculat tot mai mult că nu ar fi bani suficienți pentru plata pensiilor. Mai mult, Marius Budăi i-a lansat o provocare lui Klaus Iohannis după ce acesta a spus că nu sunt bani suficienți.

https://www.romaniatv.net/ministrul-muncii-anunt-despre-plata-majorata-a-pensiilor_489748.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.