MoldovaVrancea

Ministrul propus la Cultură are origini odobeştene

Profesorul universitar Vlad Alexandrescu, propus pentru funcţia de ministru al Culturii, este pe linie maternă descendentul unei familii odobeştene. Mama sa, prof. Maria Alexandrescu-Vianu este fiica celebrului istoric şi critic literar Tudor Vianu.
Acesta din urmă a fost căsătorit cu fiica Elenei Guţulescu din Odobeşti şi a doctorului Ştefan Irimescu. Locuinţa străbunicilor săi există şi astăzi pe Dealul Odobeştilor, alături de celelalte clădiri ale podgorenilor de odinioară, cu prispă, beci şi cerdac, unde familia Alexandrescu poposeşte de câteva ori pe an. Nu întâmplător, universitarul Vlad Alexandrescu a primit titlul de cetăţean de onoare al Oraşului Odobeşti şi a sprijinit discret localitatea. Dacă va primi zilele acestea investitura, ne-am putea mândri că în fruntea Ministerului Culturii ar ajunge o personalitate cu obârşii vrâncene, care face cinste deopotrivă ministerului şi nouă vrâncenilor. Faţă de olteanul răspopit al liberalilor şi bloggerul lui Iliescu, miniştri de carton ai Culturii din ultimul deceniu, Vlad Alexandrescu este o personalitate în sens nobil al cuvântului.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588823686-ministrul-propus-la-cultura-are-origini-odobestene.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button