spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
25-apr.-2024

Minor ieșean, arestat preventiv în urma unor agresiuni sexuale! Individul, poreclit „Bițu”, băgat după gratii pentru că și-ar fi expus organele genitale în fața unor fetițe!

- Advertisement -

Judecătoria Iași a decis ieri arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui minor. Adolescentul din comuna Ciurea este suspectat că și-ar fi expus organele genitale în fața unor fetițe de aproximativ zece ani. Anchetatorii susțin că victimele s-au plâns părinților cu privire la scenele șocante la care au asistat, iar, ulterior, părinții au mers în fața procurorilor. Adolescentul neagă că ar fi comis faptele care i se impută, susținând că, de fapt, ar fi vorba despre un conflict între familii. Pe de altă parte, minorul ieșean nu a contestat arestarea preventivă

Un minor ieșean a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, pentru agresiuni sexuale în formă continuată. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus arestarea lui Petronel P., zis „Bițu”.

„Instanța admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași privindu-l pe inculpatul Petronel P., zis «Bițu», pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală în formă continuată. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Respinge ca neîntemeiată cererea de luare a unei măsuri preventive mai ușoare, formulată de către inculpat, prin apărătorul din oficiu”, au menționat ieri magistrații din cadrul Judecătoriei Iași.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ce a dus la arestarea preventivă a minorului

Minorul din comuna Ciurea a intrat în vizorul anchetatorilor după mai multe plângeri formulate de către părinții celor patru minore. Trei dintre cele patru fete au vârsta de aproximativ zece ani, în vreme ce una este mai mică. …https://www.bzi.ro/exclusiv-minor-iesean-arestat-preventiv-in-urma-unor-agresiuni-sexuale-individul-poreclit-bitu-bagat-dupa-gratii-pentru-ca-si-ar-fi-expus-organele-genitale-in-fata-unor-fetite-3954556?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.