spot_imgspot_img
17.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Minoră constrânsă să facă sex pentru ca părinții să nu afle că fumează. Trei indivizi au fost arestați pentru viol

- Advertisement -

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au anunțat că au pus în mișcare acțiunea penală față de trei indivizi acuzați că au constrâns o minoră să fac sex. Primul ar fi constrâns-o pe fată sub amenințarea că părinții ei vor afla că fumează, după care următorii cu darea în vileag a faptului că a făcut deja sex cu cel dinainte. Ieri, la propunerea procurorului de caz, Judecătoria Gura Humorului a dispus arestarea preventivă a celor trei, pentru infracțiunea de viol.

Din cercetări rezultă că la începutul lunii octombrie, în timp ce minora se afla la locuința unei cunoștințe, un prim inculpat a amenințat-o că va divulga părinților ei faptul că fumează, dacă nu îi face un sex oral. Actul sexual s-ar fi consumat, prin constrângerea fetei, a rezultat din cercetările coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

La scurt timp de la acest incident, un al doilea inculpat, prieten cu primul, ar fi ameninţat-o pe fată cu darea în vileag a primului act sexual, astfel abuzând și el de minoră.

Povestea nu s-a terminat aici. Pe 27 octombrie, al treilea arestat a abordat-o pe fată și i-a spus că va divulga faptul că a făcut sex cu primii doi, dacă nu va face și cu el.

După ce au adunat probatoriu, pe 27 octombrie, polițiștii și procurorul de caz au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor trei. Ieri, pe 28 noiembrie, judecătorii de la Gura Humorului au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpaților Andrei Veber, Laur Mihai Popa și Radu Gabriel Paraschivescu. Cei trei au posibilitatea de a face apel împotriva mandatului de arestare preventivă valabil până pe 27 decembrie a.c., și se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o decizie definitivă a instanțelor de judecată.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2019-11-29/Minora-constransa-sa-faca-sex-pentru-ca-parintii-sa-nu-afle-ca-fumeaza-Trei-indivizi-au-fost-arestati-pentru-viol#ixzz66ehp2lg6

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.