Mitingul revoluţionarilor din Piaţa Victoriei s-a încheiat fără incidente
Mitingul organizat de Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989 în Piaţa Victoriei s-a încheiat în jurul orei 14,00 fără niciun incident.
La miting au participat în jur de 1000 de persoane care au strigat lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale şi au scandat „Timişoara, Timişoara”, „Păcat, păcat de sângele vărsat”, „Bucureşti trezeşte-te”.
Preşedintele executiv al Blocului Naţional al Revoluţionarilor 1989, Nicolae Bănuţoiu, a declarat că îşi doreşte ca Guvernul condus de Emil Boc să îşi dea seama că a greşit când a încercat să îngrădească printr-o ordonanţă o lege dată de Parlamentul României.
„Vreau să-şi dea seama că a greşit. Scopul nostru este de a-i atrage atenţia primului ministru că este într-un stat de drept, un stat european. O lege pe care a dat-o Parlamentul României nu poate fi îngrădită de o ordonanţă (n.r. Legea 410 – Legea recunoştinţei)”, a spus Nicolae Bănuţoiu.
Bănuţoiu, însoţit de patru membri ai BNR 1989 a fost primit de secretarul de stat în Ministerul Muncii, Nicolae Ivăşchescu.
AGERPRES.ro