spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
29-mart.-2024

Moara Roşie moare, sau cum ne este „măcinat” tezaurul

- Advertisement -

Vă amintiţi, probabil, soarta celor două edificii din centrul istoric al Chişinăului (str. Petru Movilă 10A, str. Bănulescu-Bodoni 51) care au fost demolate, deşi figurează în Registrul monumentelor de importanţă locală. Acestea au fost rase de pe faţa pământului ilegal, autorităţile ignorând protestele societăţii civile împotriva distrugerii centrului istoric al capitalei. Parcă s-au mai schimbat vremurile, însă ispita de a demola monumente de importanţă naţională mai persistă în minţile unora. De data aceasta în pericol este fosta Moară de aburi, cunoscută şi ca Moara Roşie, care constituie un subiect de dezbateri timp de câţiva ani. Mai concret, de atunci de când pe acest obiectiv istoric a pus ochiul Compania de construcţii „Glorinal” SRL.

Exact cu un an în urmă, pe 19 ianuarie 2010, Compania Glorinal, despre care presa a scris că ar aparţine familiei Voronin, a adresat un demers Primăriei prin care solicita examinarea posibilităţii demolării edificiului respectiv, „care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea locatarilor care domiciliază în blocurile învecinate” şi pornind de la „imposibilitatea restaurării şi punerii în valoare a acesteia”. Au urmat reacţiile Primăriei. Mai întâi, şefa Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale, Mariana Ambros (care a fost recent demisă de către primarul general, dar din alt motiv), expediază o notă informativă viceprimarului Nistor Grozavu în care se menţionează: „Ca urmare a examinării demersului SRL Glorinal […] considerăm oportun a propune să fie întreprinse acţiunile de rigoare în vederea demolării acestuia, cu atât mai mult că SRL Glorinal este predispus de a suporta toate cheltuielile legate de această procedură. De asemenea, considerăm oportun a propune ca, în urma demolării construcţiei respective, lotul de teren eliberat să fie expus la licitaţie de către Direcţia relaţii funciare, în vederea obţinerii unui profit maxim ca urmare a comercializării acestuia”.

…timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.