Mobilierul regelui Carol I de la Peleș, călcat cu încălțări sport. Imagini scandaloase din castelul sufocat de mizerie
Castelul Peleș din Sinaia, una dintre cele mai valoroase reședințe regale din Europa, este expus astăzi publicului într-o stare de întreținere care contrazice statutul de muzeu național.
Deși instituția anunță periodic „curățenie generală și conservare preventivă”, praful depus în straturi vizibile pe mobilier, lambriuri și elemente decorative din spațiile muzeale dovedește gestionarea precară a obiectelor de mare valoare din castel.
Peleș, închis o lună pentru curățenie
O serie de fotografii, realizate recent în interiorul castelului, din timpul curățeniei generale, intrate în posesia Libertatea, indică în mod evident o indolență din partea administratorilor muzeului și pune la îndoială interesul statului român față de simboluri sale culturale. Muzeul Peleș din Sinaia a fost închis publicului în perioada 3 noiembrie – 2 decembrie 2025 pentru curățenie generală și conservare preventivă. În procesul de curățenie generală din castel a fost implicat personalul intern din muzeu (supraveghetoarele), nu o firmă specializată. Pentru zonele la înălțime, cum este cazul holului de onoare, s-au contractat servicii specializate de alpinism utilitar. Fotografii realizate în noiembrie 2025 într-o încăpere emblematică a Castelului Peleș dezvăluie o mizerie cruntă, care sugerează mai degrabă un spațiu părăsit de ani buni.
Mobilierul regelui Carol I, „călărit” cu încălțări sport
Un strat consistent de praf, imposibil de acumulat într-un interval de doar o lună sau două, a acoperit partea superioară a lambriului din stejar din sala mare a armelor, dar și elementele decorative ale mobilierului. Surse din interiorul muzeului au dezvăluit pentru Libertatea că o astfel de curățenie generală nu s-a mai făcut în muzeu de cel puțin șase, șapte ani. Surprinzătoare este și modalitatea rudimentară în care se intervine pentru curățarea de praf a mobilierului regal. Scări metalice așezate direct peste covor, fără nicio protecție, angajatele implicate în procesul de curățenie, încălțate cu pantofi sport de stradă, calcă direct peste elementele de mobilier, sub „atenta” supraveghere a personalului de la serviciul de restaurare.
Citeşte întreaga ştire: Mobilierul regelui Carol I de la Peleș, călcat cu încălțări sport. Imagini scandaloase din castelul sufocat de mizerie. Surse Libertatea: „Nu s-a mai făcut curățenie generală de 6-7 ani”