spot_imgspot_img
17.6 C
Vaslui
25-apr.-2024

UPDATE: Monstrul de tată din Pochidia a fost arestat preventiv! Și-a maltratat și îngrozit cei 9 copii și soția!

- Advertisement -

UPDATE: IPJ Vaslui a transmis un comunicat prin care informează că polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Pochidia, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

„În data de 29 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Sălceni, comuna Pochidia, și-a agresat fizic soția și fiica de 15 ani. Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au stabilit că în data de 28 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, persoana bănuită de comiterea faptei sesizate, și-a agresat fiica minoră, lovind-o în mod repetat cu o curea, și ulterior și soția, atunci când aceasta a încercat să îl oprească. În urma activităților desfășurate de polițiști, s-a constatat că în data de 25 iunie a.c., bărbatul ar fi agresat și alți 3 copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 și 7 ani. Trei dintre persoanele vătămate au necesitat acordarea de 2 – 3 zile de îngrijiri medicale iar o a patra a necesitat 1- 2 zile de îngrijiri medicale. Soția, în vârstă de 31 de ani, precum și cei 9 copii minori, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, beneficiază de servicii de găzduire și asistență într-un centru din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Față de bărbat a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile. În urma probatoriului administrat, la data de 01 iulie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, iar în cursul zilei de astăzi acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Monstrul de tată: 9 copii și mama lor terorizați și bătuți în ultimul hal, la Pochidia!

ÎNFIORĂTOR… Un bărbat de 41 de ani, Vasile Barbu, din comuna Pochidia, sat Sălceni, este acum în fața magistraților bârlădeni, dus cu propunere de arestare preventivă, pentru violență domestică și rele tratamente aplicate minorilor.

Bărbatul are 9 copii cu soția sa de doar 31 de ani, pe care îi bate cu o cruzime de nedescris! Copiii au între 1 an și 3 luni și 15 ani! Sătui de bătăile primite de copii și de soția monstrului cu chip de om, sătenii din Sălceni au anunțat asistentul comunitar din comuină, care a mers la fața locului luni, 29 iunie. Ce-a găsit acolo întrece oprice imaginație! Toți copii era înfometați, schigiuiți, iar fata cea mare de 15 ani, era bătută îngrozitor (FOTO). Bărbatul era beat și agresiv, luând la întrebări și pe reprezentanții Primăriei Bârlad, care de frică au apelat la Poliție. Din acel moment, cei 9 copii și mama lor au ajuns la Primărie, de unde au fost securizați, fiind acum instituționalizați de către DGASPC Vaslui, iar Vasile Barbu, tatăl care și-a bătut și schiguit copilașii, a ost reținut, iar acum este în fața instanței bârlădene. Vom reveni cu amănunte despre acest caz înfiorător, în cotidianul nostru de mâine.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.