BUCURIE… Copiii unei grupe de la grădinița din satul Bălțați, comuna Tătărăni, l-au primit pe Moș Crăciun mai devreme și mare le-a fost bucuria, dar și uimirea când, în cutiile frumos ambalate, ei au găsit tot ceea ce și-au dorit. Membrii Clubului Rotary Huși, condus în acest an de președinta Alina Armașu, s-au pregătit din timp pentru acest moment, astfel că s-au interesant în amănunt de tot ceea ce ar avea nevoie cei 15 copii și am făcut în așa fel încât Moș Crăciun să nu neglijeze niciun detaliu. Este vorba despre copii care, în mare parte, sunt din familii ce au nevoie ele însele de sprijin și atunci darurile consistente primite de cei mici sunt cu atât mai binevenite. Încălțăminte nouă, haine călduroase, jucării, rechizite și mult așteptatele dulciuri – toate au fost împachetate cu grijă și oferite copiilor. „Rotary Club Huși 2007 a desfășurat campania „Crăciunul copiilor lui Moș Crăciun”, iar acțiunea a fost dedicată unei grupe de 15 copii de la grădinița din satul Bălțați, comuna Tătărăni. Fondurile au fost strânse din contribuțiile membrilor Rotary Club Huși, care au fost și ajutoarele Moșului. Transmitem mulțumiri domnului primar al comunei Tătărăni și doamnei educatoare Lorica Lazanu, care ne-au sprijinit în acest demers”, a precizat Alina Armașu, președinta Clubului Rotary Huși.