spot_imgspot_img
10 C
Vaslui
26-apr.-2024

Mosule, adu-ne sapte perechi de ghete!

- Advertisement -

ASTEPTARE Sapte frati cu vârste cuprinse între 3 si 16 ani din localitatea vasluianã Gugesti îl asteaptã pe Mos Crãciun cu bucurie retinutã. Nu vor sã-l necãjeascã prea mult. Sunt copii buni, care nu si-ar supune pãrintii la cheltuieli nesãbuite, chiar dacã merg la scoalã aproape desculti, cu hainele ponosite ale fratilor mai mari si mãnâncã sãrãcãcios. Sunt multumiti cã sunt împreunã. «I-as cere Mosului niste ghete de iarnã pentru mine si pentru fratii mei. Atât!», spune Bogdan, bãietelul care nu a mers la grãdinitã din cauza lipsurilor materiale, dar care e mândru nevoie-mare cã acum e în clasa pregãtitoare si, la toamnã, merge în clasa întâi. Dincolo de toate grijile, cea mai mare durere a pãrintilor este cã fiica lor mai mare trece de patru ani de zile printr-un cosmar. Si-a pierdut o mânã, în joacã, pe un stâlp de înaltã tensiune, iar viitorul ei pare imposibil de deslusit. A abandonat scoala si a devenit «învãtãtoare» pentru fratii ei mai mici.

Sapte pitici asemeni celor din poveste te întâmpinã în usa casei familiei Nechita. Abia sosit de pe drumuri, tatãl împarte fiecãruia câte o napolitanã. Sapte mânute se întind spre punguta, care se terminã cât a-i zice…Crãciun. E liniste si cald în cãsuta lor modestã, iar mirosul de cartofi îi aseazã, pe rând, la masã. Nu sunt obisnuiti sã vorbeascã despre viata lor, despre greutãtile de zi cu zi. Sunt oameni simpli, care nu stiu si nu vor sã cearã nimic nimãnui. «Muncim pentru fiecare ban. Copiii sunt singura noastrã avere si pentru ei ne strãduim din toate puterile. Nu le putem oferi tot ce îsi doresc, desi ei vor multe. Pentru noi, important este sã îi tinem la scoalã, mãcar opt clase, pentru cã posibilitãti sã-i ducem la liceu nu sunt. Vor rãmâne în sat, probabil. Depinde si de ei, dacã vor învãta si vor lupta sã plece din sat. Nu sunt bani mai multi, iar cei mai multi se duc pe mâncare. Sunt zile când cumpãr si câte zece pâini. Acum am fost la moarã, o sã facã nevasta mãmãligã mai des, sã mai economisim niste bãnuti », spune Gheorghe Nechita. Bãrbatul nu îsi poate stãpâni lacrimile atunci când discutia ajunge la Andreea, fetita de 16 ani. În urmã cu patru ani, la joacã, ea a suferit un accident cumplit, care i-ar fi putut fi fatal. «S-a urcat pe un stâlp de înaltã tensiune si s-a curentat. A rãmas fãrã mânã si toatã viata familiei noastre s-a schimbat de atunci. Andreea nu a mai putut merge la scoalã, ar fi trebuit sã fie la liceu acum. Nici bani nu aveam pentru asta, e adevãrat. Copilul nostru e legat acum de sat, nu mai are nicio sansã pentru o viatã mai bunã, un serviciu… Banii se duc pe drumurile care le facem la Vaslui, la Iasi, la comisii, la spitale… Este foarte greu! Pentru noi, ca pãrinti, este foarte dureros! Bine cã a scãpat cu viatã! Se putea întâmpla o nenorocire», a mai spus bãrbatul.

Lipsurile si problemele i-au maturizat

Andreea este o copilã frumoasã, sensibilã, care nu s-a obisnuit nici acum cu ideea cã, pentru ea, viata nu-i mai poate oferi nicio surprizã. Handicapul permanent pe care l-a cãpãtat pe când avea doar 12 ani i-a tãiat aripile. Ar fi vrut sã învete, sã meargã la liceu, sã îsi gãseascã singurã calea.

«Pentru mine, scoala este foarte importantã. Mi-a plãcut cartea si as fi vrut sã merg la liceu, sã învãt, sã îmi caut un serviciu, sã îmi câstig singurã existenta. S-a întâmplat ce s-a întâmplat, iar acum totul s-a terminat. Sunt o micã învãtãtoare pentru fratii mei mai mici. Patru dintre ei merg la scoalã, eu fac lectii cu ei, îi ascult, îi ajut si poate mãcar ei vor avea sansa sã plece din sat la scoli mari. Alexandra, cea micã, desi are doar 3 ani, a învãtat poeziile pe care le repet cu Bogdan pentru serbare. Am frati destepti si frumosi. Poate au si noroc. Eu nu stiu ce mi-ar fi plãcut sã fac în viatã, nu m-am gândit niciodatã, dar cred cã mi se potrivea meseria de învãtãtoare sau educatoare », a povestit Andreea. Cu obrajii brãzdati de lacrimi, copila îsi îmbrãtiseazã frãtiorii. Suferã enorm, însã familia o încurajeazã în fiecare clipã. Recunoaste cã nici ea, nici fratii ei, nu îi trimit scrisori lui Mos Crãciun. «Alti copii fac scrisori pentru cã au ce-i cere Mosului. Noi nu avem ce sã-i cerem. Tata ne ia tot ce poate el mai bun, dupã banii care-i are. Azi ne-a adus câte o napolitanã. Noi nu cerem mai mult. Fratii mei ar avea nevoie, însã, de ghete de iarnã. Ninge deja si ei umblã în adidasi, vin cu sosetele ude, înghetati de frig…Mosule, dacã ne auzi, adu-ne câte o pereche de papuci de iarnã! », a mai spus fetita. Gheorghitã viseazã sã ajungã pompier, sã salveze oameni si case, sã facã fapte bune. Dacã nu va putea termina scoala, «mã fac fierar, e muncã grea, dar câstig un ban». «Noi nu îl asteptãm pe Mos Crãciun cu cadouri, noi ne multumim si cu o ciocolatã sau o portocalã…si o pereche de ghete», mãrturiseste bãiatul. Alexandra ar vrea si niste bomboane de la Mosul, iar Raluca îsi doreste o pãpusã micã. Retras într-un colt, tatãl face calcule. I-ar trebui alocatiile copiilor pe douã luni de zile ca sã le poatã cumpãra încãltãmintea doritã. Nu poate rupe niciun ban însã, pentru cã asta ar însemna sã nu mai aibã ce mânca si nu acceptã ideea ca familia lui sã îndure de foame. «Poate anul viitor, Mosul va fi mai bogat! Poate!».

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.