NASA a găsit un asteroid din metal care valorează de 70.000 de ori economia globală

Un nou studiu publicat săptămâna aceasta în The Planetary Science Journal prezintă o privire în detaliu despre asteroidul 16 Psyche, unul dintre cele mai masive obiecte din centura de asteroizi a sistemului solar aflată între Marte şi Jupiter, la peste 370 de milioane de kilometri de Pământ. Măsoară 225 de kilometri – aproape de mărimea statului Massachusetts.
Cei mai mulţi asteroizi sunt alcătuiţi din piatră sau gheaţă.
Dar 16 Psyche este format din metal, provenind probabil din miezul unei planete care nu s-a putut forma – aşa-numita „protoplanetă”, care şi-a pierdut scoarţa în urma coliziunii cu mai mulţi aştri.
Pentru prima dată, observarea acestui corp a fost făcută cu ajutorul razelor ultraviolete, constatându-se că acesta este format din fier şi nichel – elemente care se găsesc în centrul planetelor.
„Am descoperit meteoriţi care erau compuşi în majoritate din metal, dar Psyche este unic întrucât este format în totalitate din fier şi nichel”, a spus autorul principal al studiului Dr. Tracy Becker. „Pământul are un miez, o manta şi o crustă. Este posibil ca atunci când se forma o protoplanetă Psyche să fi fost lovită de un alt obiect din sistemul nostru solar şi a rămas fără înveliş”.
NASA plănuieşte ca în 2022 să trimită o navă care să examineze asteroidul.
Dacă asteroidul ar putea fi valorificat, fiecăruia dintre pământeni – 7,5 miliarde – i-ar reveni în jur de 1,3 miliarde de dolari. …