spot_imgspot_img
11.6 C
Vaslui
19-apr.-2024

Sindicaliștii Transurb vor picheta Primăria Vaslui! Iată ce nemulțumiri au

- Advertisement -
PROTEST… Sindicaliștii Transurb au anunțat că vor picheta săptămâna viitoare sediul Primăriei Vaslui, precum și cel al societății de transport public local.

NEMULȚUMIRI… Membrii Sindicatului Liber și Independent din cadrul SC Transurb Vaslui anunță noi proteste. Acțiunile vor avea loc luni, 12 aprilie, în fața Primăriei, precum și marți, 13 aprilie, la sediului societății, ambele în intervalul orar 10:00-12:00. Sindicaliștii sunt nemulțumiți în continuare de atitudinea discriminatorie a conducerii Transurb, de condițiile de muncă, precum și de “nerespectarea cadrului legal privitor la drepturile și obligațiile angajaților”. “La protest vor participa 30 de persoane care vor avea steaguri, pancarte, vuvuzele și fluiere. Menționăm că persoanele vor respecta normele de distanțare socială. Traseele de acces spre locul adunării precum și cele de dispersie vor fi alese de fiecare participant în parte”, anunță sindicaliștii.

Conflictul dintre membrii Sindicatului Liber și Independent al SC Transurb SA Vaslui și conducerea societătii a izbucnit la începutul anului 2019, când sindicaliștii au început să-și expună public nemulțumirile legate de salarii, orele suplimentare, condițiile de muncă și, spun ei, discriminările făcute de directorul general.Au urmat mai multe proteste, negocieri pe tema salariilor, precum și procese în instanță. Sindicaliștii au anunțat ieri noi proteste, de data aceasta atât în fața Primăriei Municipiului Vaslui (12 aprilie), cât și în fața societății (13 aprilie). “Scopul adunării publice îl constituie: 1. Abuzurile și discriminările făcute de conducerea societății asupra membrilor din acest sindicat; 2. Condițiile de muncă proaste din cauza stării tehnice a autovehiculelor. Acest lucru pune în pericol atât sănătatea angajaților, cât și siguranța circulației; 3. Nerespectarea cadrului legal privitor la drepturile și obligațiile angajaților.Vă asigurăm că adunarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat, cu respectarea măsurilor de distanțare socială. Din partea noastră, sunt împuterniciți să asigure buna desfășurare a adunării următorii: Ioniță Vasile, Pavelescu Marius, Macim Daniel, Baron Liviu, Zaharia Constantin, Cardoneanu Marcel. Persoanele desemnate să asigure buna desfășurare a adunării vor purta veste reflectorizante”.

Șoferii Transurb, scrisoare deschisă către primar și consilierii locali: “suntem cumva sclavi?”

La sfârșitul anului trecut, șoferii angajați la Transurb au cerut primarului și consilierilor locali să intervină în conflict, pentru a pune capăt “abuzurilor și nerespectării legii”: “Apelăm la dumneavoastră în calitate de Primar, respectiv Consilier Local, calitate care presupune să vegheați asupra nevoilor cetățenilor acestui municipiu și să puneți capăt abuzurilor, așa cum v-am mai rugat. Pe lângă abuzurile pe care deja le cunoașteți, vă atașăm pronunțarea Tribunalului Vaslui care face referire la problema gestiunii de bilete, gestiune pe care conducerea unității a introdus-o ca obligație de serviciu. În urma sentinței pronunțate, reiese clar că nu suntem obligați să vindem bilete. Această atribuție este îndeplinită de către taxatoare, iar dacă se dorește să fie introdusă și șoferului, se face doar printr-un act adițional, exact cum prevede Legea, act adițional prin care angajatul își dă acordul. Din cauza sentinței nefavorabile pentru S.C. Transurb S.A., conducerea unității abuzează și ne hărțuiește. În al doilea rând, referitor la faptul că unii șoferi nu vor să facă ore suplimentare sau să lucreze sâmbăta sau duminica, vă asigurăm că greșiți. Orele suplimentare se fac doar cu acordul salariatului sau în cazuri de forță majoră (…) Domnule Primar, vi se pare normal ca angajații să lucreze suplimentar iar conducerea unității pe care o apărați să taie orele suplimentare și să nu fie plătiți pentru acea muncă? Culmea este că nu numai că au tăiat orele suplimentare, dar mai suntem și datori unității. Domnule Primar, suntem cumva sclavi? Problema nu este la șoferi – faptul că aceștia nu doresc să lucreze în week-end. Vrem să ni se respecte clauzele Contractului Individual de Muncă, pentru că de cel colectiv nici vorbă în această unitate. Domnule Primar, dumneavoastră ați avut cunoștință cu privire la toate aceste nereguli, dar nu vă interesează deloc soarta amărîților de salariați, ci doar protejarea unora din conducerea unității. Sperăm ca dumneavoastră, Domnule Primar, împreună cu membrii Consiliului Local, să aprofundați cu maximă seriozitate aceste cerințe și să luați o decizie pentru a evita o eventuală formă de protest. Vă asigurăm că, dacă abuzurile nu vor înceta, se va recurge și la greva foamei”, au mai scris șoferii Transurb în cadrul scrisorii adresate primarulului și consilierilor locali.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. A fost anunțat un control la acesta firma, ca și la Goscom de reprezentanții Consiliului Local. Ce rezultate a avut acel control? De ce nu se publică pe site-ul primariei rezultatele controalelor făcute de Curtea de Conturi, ANAF sau chiar de propriul corp de audit? Cui ii este frică? De la Poliția Locală nu se mai fură combustibil?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.