Asta se întâmplă oricum cu regularitate de metronom. Dar, de data asta, în actualul context internaţional, nu cred că mai e vorba doar despre un nou episod în epopeea vărsatului de lături în capul conducerii politice a României, sport în care politicienii de la Budapesta îl practică cu o absolută nonşalanţă.
Şi de ce n-ar face-o, atâta timp cât socoteala lor este pe cât de simplă, pe atât de corectă: pot să înjure câ vor, pot să umilească la nivel maxim orice guvernare din Româna, atâta timp cât ştiu că echilibrul oricărei coaliţii şi dormitul cui trebuie în scaunele puterii este asigurat numai prin bunăvoinţa voturilor UDMR. Bun, asta se ştie, dar de ce oare ceea ce s-a petrecut acum în Ucraina cu prilejul lansării Platformei Crimeea, îmi pare cu mult mai grav decât obişnuitele insulte? Cred că discursul preşedintelui Ungariei marchează o etapă superioară a altui tip de reechilibrare geo-politică. Au vrut să transmită un mesaj foarte precis în contextul în care discuţia generală privea statutul Crimeei luate cu japca şi integrate în structura altui stat. Ok, dacă asta se doreşte – şi aici cred că începe să se vadă ştiinţa de joc a şcolii de la Budapesta – de ce oare să nu extindem discuţia la alte cazuri de nedreptate istorică flagrantă, ajungând la eternul castravete, adică Tratatul de la Trianon. Dacă România, reprezentată oficial de prim-ministrul Cîţu, flancat de floarea diplomaţiei româneşti, nu a avut nimic de zis, asta înseamnă, extrem de explicit, că acea comparaţie are un temei şi o legitimitate incontestabile. “În mintea maghiarilor s-a întipărit adânc atât agresiunea marilor puteri, cât şi trauma Trianonului, motiv pentru care noi ştim exact de ce anexarea Crimeei reprezintă o rană atât de sensibilă pentru poporul ucrainean… După Primul Război Mondial, ne-au fost luate două treimi din teritoriul şi populaţia ţării. Maghiarii nu au uitat, nici după un secol, că au ajuns, atunci, să fie minoritari, că li s-au luat şcolile şi s-a făcut tot posibilul pentru ca învăţământul în limba maternă să fie desfiinţat… Ignorarea, în cadrul şcolilor, a limbii materne a unei comunităţi naţionale, restricţionarea utilizării limbii materne în spaţiul public, ameninţarea cu amenzi şi sancţiuni a celor care îşi folosesc limba maternă – nesocotind, astfel, obligaţiile internaţionale la care ţara s-a angajat – nu este doar o încălcare gravă a drepturilor minorităţilor, ci şi un lucru care nu este demn de o ţară care s-a angajat să fie democratică, şi în plus, nu este nici în beneficiul naţiunii majoritare ” – preşedintele Ungariei, János Áder Astea au fost spuse în faţa delegaţiei româneşti care n-a simţit pericolul şi nu cred, cel puţin pentru moment, că a realizat în ce capcană a intra din cauză că ceilalţi cunoşteau tehnica uzuală non-conflictuală a diplomaţiei noastre, pe motiv că, aşa cum spunea premierul naţiunii române, „acestea sunt probleme pe care le discutăm acasă“. În opinia mea, am intrat, nepregătiţi şi somnambuli, într-o capcană ţesută de profesionişti de nivel înalt. Iată de ce. Simplu, pentru că în această conferinţă dedicată identificării metodelor de recuperare a Crimeei, acum parte integrantă a Federaţiei Ruse, brusc, absolut pe neaşteptate, a venit această ridicare de scuturi din partea Ungariei. Şi asta în care, exact în acest moment, în cadrul diverselor organisme la ONU, începe să se inflameze această discuţie despre teritorii ocupate. Dacă Ungaria reuşeşte performanţa de a introduce subiectul Trianon pe vreo agendă reală la nivel internaţional, atunci va deschide, iată cât de uşor, precedenul anunţat acum ca fiind posibil, în tăcerea României.
Citeste mai mult: adev.ro/qye2jt
