EditorialLocal

Nicio excursie pe bani publici fără o cântare frumoasă!

Gelu Irimia
Gelu Irimia

Europarlamentarul Benea ne-a explicat foarte rapid și succint că plimbarea primarilor vasluieni la Bruxelles nu a fost făcută pe banii românilor, ci pe banii europenilor! E ok, am fraierit puțin Uniunea Europeană și le-am dat la ai noștri puțină distracție, precum în bancul de pe vremea comuniștilor în care se spunea că toți românii consumă șampanie și icre negre prin intermediul tovarășilor, membri de partid. De fapt, primarii nu au mers acolo pentru distracție, ci pentru a se iniția în tainele obținerii de proiecte europene, asta dacă vrem să fim idioți, o stare de spirit și inteligență pe care Solomon și ai lui limbiști de partid încă mizează. E puțin posibil ca mulți vasluieni să înghită scuza pentru că primarii vasluieni n-au asistat la niciun curs de finanțare europeană și chiar dacă ar fi existat această plictisitoare ocupație, tot n-ar fi reținut nimic.

A fost doar pură distracție și relaxare și, încă, una planificată pentru că a avut grijă organizatorul să se strecoare printre invitați și o artistă. Nu se știe cum ajung primarii într-un restaurant și nu are cine le cânta ca să meargă friptura mai bine. Pentru acest gen de probleme, s-au inventat guriștii și guristele de partid, adică acei artiști care nu fac față concurenței, dar dacă se asociază politic, au o șansă în viață. Asta ca să înțelegeți de ce în delegația primarilor vasluieni care și-au făcut stagiul de pregătire europeană la Bruxelles, și-a făcut loc dând frumos din buzele senzuale, domnișoara Teodora Panainte. În acest punct culminant al expunerii ajungem la o întrebare existențială. Ce caută o cântăreață de muzică populară, fie ea și membră PSD sau angrenată feroce în sistemul administrativ vasluian, într-o excursie de informare europeană? Nu contează cine și de ce a plătit excursia, contează să salvăm puțin aparențele. Până la urmă ce ar spune lumea bună europeană dacă ar afla că românii se plimbă la Bruxelles prin intermediul aleșilor lor? Și nu vorbim doar de primarii privilegiați sau de costurile deplasării, cazării și distracției lor, ci de faptul că și-au luat după ei și o artistă care să le facă excursia mai picantă. Asta înseamnă să fii român! Și pesedist! Mulțumim, Teodora! Viața vasluienilor va fi mult mai frumoasă după cântările tale de la Bruxelles! Te mai chemăm!

21 comentarii

  1. **Plimbarea primarilor vasluieni la Bruxelles nu a fost făcută pe banii românilor, ci pe banii europenilor**

    Oameni buni, e același lucru! România contribuie cu sume substanțiale la fondul UE. Deci DISTRACȚIA s-a făcut și….pe banii românilor.

  2. Citesc și mi se face greață! Să înțeleg ca fiecare a vrut să și facă reclamă pe spatele Teodorei? Păcat! Abuzați de imaginea unui om public fără nicio legătură. Aveți niște argumente prin comentarii iraționale.
    Eu zic să vă vedeți fiecare de părticica lui și să vă faceți provizii ca acuș vine războiul peste voi și maxim ați realizat în viața asta un comentariu inutil.
    Sunt sigură ca mulți dintre voi nu ați realizat nimic până la vârsta pe care o aveți, nici măcar un copac n-ați plantat și nu sunteți în stare să tăiați o găină și voi vă dați mari zmei în prin comentarii. Iar dacă unele comentarii sunt scrise de femei, mi e de a dreptul greață și silă de femeile din țara asta. Vă mâncați mai rău decât câinii. Știți numai să dați apă la moară și să alimentați un scandal inutil.

  3. Candva imi placea TEODORA PANAINTE insa acum detasat o prefer pe COSMINA ADAM!!!!!!!! Motivele sunt evidente si vedem cu totii diferentele%%% Ce promoveaza Cosmina si ce ne arata Teodora. COSMINA este doamna si mama si este foarte atenta la imaginea ei pe cand TEODORA este in continuare o papadie ratacita indecisa daca vrea sa faca politica muzeu muzica agricultura turism. Pacat de vocea si bunatatea ei naturala!!!!!!!!!!!!!!!!

    1. Ce diferenta frate Cosmina este cineva Scrie Cosmina Adam pe google vezi ce spectacole are ea si cum arata doar arata ca de cantat zero amandoua Chiar si asa Cosmina este Mercedes Teodora este Logan din 2010

    2. Destul de bine punctat ! 👍👍👍Amandoua si-au asociat imaginea si latura artistica de viata de la sat din judetul Vaslui. Cosmina cu satul Codaesti, Teodora cu satul Balteni. Plusul valoare artistica ar trebui sa fie evident in favoarea Teodorei care chiar canta atunci cand canta dar nu este, articolele de presa fiind lamuritoare ca greseste. Diferenta este ca, Cosmina a plecat din sat pe cand Teodora inca mai este la sat! 👎👎👎 Noi le urmărim pe amandoua, insa Teodora la acest moment este mult in urma Cosminei.

      1. 2 panarame flamande din care deocamdata Cosmina s-a potolit si iese in castig $$$ Tot deocamdata Teodora mai are multa pl de rumegat

      2. Teo este mai urata dar canta mai bine Cos este mai frumi dar canta mai prost. Votez cu Cos care are imaginea publica mai buna si are o familie/// Mult succes fetelor.

  4. „Fetito” eu in locul tau as ascunde varsta Nu te avantajoaza de loc si nici nu este profi pentru o vedeta mai ales ca nu arati ca la anii astia si nu mă refer la kilometraj astai alegerea ta Nu te supara poate viata ta este grea si nu esti fericita in particular oricum nu pari Te pupic pe buticul botoxat care a iesit bine

  5. Pamflet. Distractie si relaxare pe bani publici pahare de spumant scump buze siliconate țuguiate figuri zwflemiste aere cu pîrțuri de centurista lipsita de la orele de educatie vai mama ta

  6. TEODORA diva PSD cantareata de la Bruxelles mor…par fals, buze false, gene false, unghii false, ten fals, țâțe false dar nu sunt sigura de asta, zambet fals, comportament fals…totul ieftin si de slaba calitate…nu este grav ca esti o falsa este grav ca te lauzi cu asta si amagesti toti prostalaii de barbati ca unul normal la cap nu ar da 2 bani pe tine.Stim ca citesti comentariile asteptam sa vi si sa scri ca mancam pui cu tot cu pene 😅

  7. ###fata aceasta mioritica care la cei aproape 30 ani arata ca la 40 este exemplaru de divuta uzata dornica de afirmare care si-ar vinde si sufletu pentru imagine si bani.Esti obositoare fato esti prea mult de asta nu te iubeste nimenea si asta trebuie sa iti dea mult de gandit da tu nu gandesti.Angajează-ti un PR schimba ceva schimba tot daca-i cazu ca-i pacat de vocea si talentul tau muzicologic ###

  8. #Teodora o gurista cu tona de glet pe fata o trista cu zambet fals care nu este decisa ba sa fie cantareata ba politician ba cu muzeul ba or@al ba an@al#

  9. Mă, dar mare MUIIIISTTTTTTTT ești!
    Uratule! 🤣🤣🤣🤣 mănânci puiii cu tot cu pene!
    Să o pupi în chi…z…da pe duduie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button