Președintele spune că este „profund îndurerat” de ceea ce s-a întâmplat la Iași: „Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat”. Nicușor Dan spune că vorbim despre o „dramă inacceptabilă” și cere o anchetă care să stabilească „dacă s-au ascuns informații sau au existat responsabilități individuale”.
„Toate aceste lucruri trebuie clarificate și sancționate fără echivoc. Solicit transparență totală privind rezultatele corpului de control, inspecțiilor sanitare și anchetele medico-legale, incluzând publicarea rapoartelor complete. Toleranță zero față de erori care ucid copiii este un principiu de la care nu putem abdica”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.
„În România infecțiile nosocomiale și infrastructura depășită pun în pericol viața pacienților”
Nicușor Dan subliniază că tragedia de la Iași „reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile”: „În România infecțiile nosocomiale și infrastructura depășită pun în pericol viața pacienților”.
„România are nevoie de spitale noi, de investiții reale în secțiile de terapie intensivă și de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor”, a scris președintele.
În încheiere, el cere ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, dar și Guvernului, să creeze un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitalele din România. ..https://hotnews.ro/nicusor-dan-infectii-nosocomiale-spital-sfanta-maria-iasi-2073927