Spre deosebire de România unde competiția electorală a fost între un candidat pro-occidental și unul care repeta des narativele Rusiei, în Polonia au fost doi candidați cu „ferm anti-ruși”, a răspuns președintele Nicușor Dan, întrebat despre victoria în alegerile din Polonia a candidatului conservator și eurosceptic Karol Nawrocki, în fața liberalului Rafal Trzaskowski, pe care Dan l-a sprijinit inclusiv prin prezența sa la un miting la Varșovia.
Candidatul naționalist Karol Nawrocki a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, cu 50,89% din voturi, a anunțat luni dimineața comisia electorală, o răsturnare de situație după ce primele exit-poll-uri de duminică seara indicau un mic avans pentru candidatul pro-european Rafał Trzaskowski.
„România și Polonia sunt 2 țări mari în flancul estic. Indiferent de cine a câștigat în Polonia, simt aceeași amenințare din partea Rusiei și sunt obligate să colaboreze. Spre deosebire de România, unde acum 2 săptămâni am avut o competiție între un candidat pro-occidental și un candidat care repeta foarte des narativele Rusiei, în Polonia am avut o competiție între un candidat pro-integrare europeană și unul pentru o mai mare independență a Poloniei față de structurile europene, dar amândoi ferm anti-ruși. Din această perspectivă, colaborarea noastră nu va fi dificilă”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută la Vilnius, după summitul „București9”, o inițiativă comună România-Polonia…https://hotnews.ro/nicusor-dan-conferinta-de-presa-acum-la-finalul-summitului-de-la-vilnius-1992938