Noapte arabă alături de bobocii de la „Ștefan Procopiu”: Denisa și Petru Alin, câștigătorii titlurilor Miss și Mister Boboc LSP 2022 (FOTO)

MISS&MISTER BOBOC… Atmosferă arăbească, vineri seara, la Casa de Cultură „Constantin Tănase”, acolo unde s-a desfășurat ediția 2022 a Balului Bobocilor de la Liceul „Ștefan Procopiu”. Cei mai frumoși elevi de clasa a IX-a și-au dat întâlnire în cadrul tradiționalului bal al bobocilor, cu miză importantă: premii surpriză și titluri râvnite de aproape toti liceenii. Cei 12 concurenti și-au pus în joc calitățile artistice și intelectuale, iar la sfârșitul celor patru probe, juriul a deliberat: Denisa Ovezea și Petru Alin au fost desemnați Miss, respectiv Mister „Ștefan Procopiu” 2022. Seara a continuat într-un club din Vaslui, acolo unde tinerii s-au distrat alături de colegi și prieteni.
Șase perechi de boboci de la Liceul „Ștefan Procopiu” au făcut o incursiune în lumea arabă și au adus de acolo atmosfera spectaculoasă a Orientului. Este vorba despre Lia Ungureanu și Toma Doroftei, Denisa Ovezea și Petru Alin, Iulia Bianca și Eduard Vîntu, Alexia Ioana Crețu și Rareș Ionuț Popa, Rebeca Lazăr și Eduard Sebastian Ioniță, Larisa Manea și Ionuț Butnaru. Cei 12 concurenti au trecut prin patru probe: prezentare, cultură generală, dans și o probă surpriză.
Probă de cultură generală, cu întrebări despre lumea arabă
Proba de cultură generală a avut ca temă viața și cultura arabilor. Printre întrebările puse bobocilor s-au numărat: „Care este numele celui care a descoperit acidul clorhidric și ce alte descoperiri a mai făcut?” (Răspuns: Jabir ibn Hayyan, chimistul secolului IX, i se mai atribuie descoperirea acidului azotic, acidului citric și apa regală, dar și a unor procedee și procese chimice precum distilarea și cristalizarea); „Cine este întemeietorul religiei islamice și cum este acesta considerat de către musulmani?” (Răspuns: Muhamed sau Mohamad. Acesta este considerat Profet sau mesagerul lui Dumnezeu); „Ce este coranul? (Răspuns: cartea sacră a tuturor musulmanilor); „Enumerați cel puțin două coduri stricte de comportament moral impuse de autorități cu privire la vestimentația femeilor și a bărbaților în lumea arabă. (Răspuns: bărbații nu au voie să-și lase părul lung, iar femeile nu au voie să își prindă părul în coadă de cal sau să poarte bluze decoltate). Proba surpriză a fost cu adevărat o surpriză pentru boboci. Aceștia trebuiau să să construiască un mic puzzle din șase piese, însă nu oricum, ci legați, spate în spate, și să danseze în timp ce țineau în mâini câte un suport pe care se afla un balon. La semnalul organizatorilor, aceștia trebuiau să se deplaseze către piesele de puzzle, unul dintre parteneri să ridice una dintre piese, iar apoi să o așeze pe panoul special amenajat. În acest timp, suportul cu balon era ținut de partener. După fiecare piesă de puzzle așezată, aceștia dansau, apoi se opreau din dans pentru a așeza a doua piesă de puzzle și tot așa până la epuizarea melodiilor. La final, concurenții trebuiau să recunoască imaginile din puzzle-uri.
Invitat surpriză la Balul Bobocilor de la „Procopiu”: Marian Sas, campion mondial la acrobație aeriană
Balul Bobocilor de la Liceul „Ștefan Procopiu” a avut, în acest an, un invitat surpriză. Este vorba despre Marian Sas, actor la Teatrul „Stela Popescu”, acrobat, dar și regizor. Acesta a fost desemnat în 2022 campion mondial la campionatul de acrobație aeriană din Elveția. Marian Sas a susținut un moment de acrobație în cadrul balului, impresionând publicul cu calitățile sale. Juriul a fost format din prof. Ina Clara Vlad (directoarea Liceului „Ștefan Procopiu” și președintele juriului), prof. Octavian Căroaie, prof. Adriana Munteanu, prof. Nicoleta Amancei, prof. Valentin Cocoi, prof. Oana Mihaela Perju și Iosif Ciolan – elev organizator.
Cei mai populari boboci, aleși prin votul spectatorilor
Organizatorii balului au vrut ca în acest an titlurile de Miss și Mister Popularitate să fie acordate cu adevărat celor mai populari boboci. Aceștia au oferit la intrararea în Casa de Cultură fiecărui spectator către un cod QR cu care au avut posibilitate să își voteze preferații, nu oricând, ci doar într-un anumit interval orar. Astfel, publicul a decis ca titlurile de Miss și Mister Boboc „Ștefan Procopiu” să ajungă la Larisa Manea și Ionuț Butnaru. Marii câștigători ai balului au fost deciși de către membrii juriului: Premiul I – Denisa Ovezea și Petru Alin, Premiul II – Rebeca Lazăr și Rareș Ionuț Popa și Premiul III – Alexia Ioana Crețu și Eduard Vîntu.